Connect with us

ALTE SPORTURI

Fără clasări pe podium la ”Crosul Viilor XCO”


Ajunsă la cea de a V-a ediție, deja tradiționala competiție de ciclism ”Crosul Viitor” a adunat și anul acestalastart un număr impresionant de competitori


Printre cei care s-au încumetat să atace traseele cursei din judeţul învecinat, competiţia a avut loc în judeţul Satu Mare, s-au aflat şi patru sălăjeni: Boda Robert categoria 14-16 ani, Cătălin Toth categoria 19-29 ani, Eugen Chiş şi Marius Ţîrle categoria 30-39 ani.

Dacă în anii trecuţi evoluţia cicliştilor sălăjeni a fost una bună spre foarte bună, anul acesta rezultatele au fost ceva mai modeste şi nicun sălăjean nu a reuşit să se claseze pe podium sau foarte aproape de podium.

Cele mai bune clasări au fost două locuri 7 obţinute de Boda Robert la categoria de vârstă 14-16 ani, respectiv de Cătălin Toth la categoria de vârstă 19-29 de ani.

Cel mai experimentat dintre sălăjeni, Marius Tîrle, nu a prins o zi bună şi s-a clasat abia pe un loc 8 la categoria 30-39 de ani, în timp ce prietenul său, Eugen Chiş din Chieşd s-a clasat pelocul 11 în cadrul aceleaşi categorii de vârstă.

Cum toamna este abia la început şi curse de mountain bike sunt cu nemiluita, în această perioadă, cei patru ciclişti au posibilitatea să îşi ia revanşa la una din cursele care urmează.

497 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in ALTE SPORTURI