


Someşul Someş Odorhei – AS Chieşd 5 – 1 (3 – 1)
Pe teren propriu, Someşul Someş Odorhei a dovedit că poate pune probleme oricărui adversar. Mai mult, joacă un fotbal plăcut, axat mult pe faza ofensivă, fapt ce duce la multe faze de poartă şi chiar spectacol. Aşa s-a întâmplat şi duminică, când George Porumb şi compania şi-au depăşit net adversarii la toate capitolele. Partida a început cu o ocazie a vizitatorilor. Marius Argyelan a pătruns pe partea dreaptă şi a scăpat singur cu goalkeeperul Cristian Mureşan, dar nu a putut să-l învingă, trimiţând pe lângă poartă. Răspunsul gazdelor nu s-a lăsat mult timp aşteptat, astfel că, până la pauză, jibouanul Doru Rus a realizat “hattrick-ul”, după acţiuni ofensive bine închegate. Cu un minut înainte de finalul primei părţi, Chieşdul a avut o tresărire de orgoliu. Decarul Claudiu Bărnuţiu a şutat nu foarte periculos, dar Cristian Mureşan a scăpat balonul în poartă. Cea de-a doua repriză a adus atacuri în valuri la poarta oaspeţilor, concretizate prin două goluri. Mai întâi, Cristian Mureşan şi-a spălat păcatele, înscriind din penalty, urmând ca, în minutul 78, Apai Tiberiu să stabilească scorul final. În urma acestui succes, formaţia din Someş Odorhei mai speră să termine pe prima poziţie play-out-ul, în timp ce AS Chieşd se orientează în continuare spre creşterea tinerelor talente din comună şi din împrejurimi. Observator AJF: Radu MIC
