Connect with us

Feminin

Naţionala României U 19 la fotbal feminin, debut cu stângul în preliminariile pentru EURO. LOTUL ROMÂNIEI


Selecţionata pregătită de Florin Bugar a cedat pe teren propriu, disputa împotriva Portugaliei, în primul meci din Grupa 11 de calificare pentru Campionatul European de anul viitor din Scoţia


Au început meciurile din preliminariile pentru Campionatul European U 19 la fotbal feminin, iar România a fost repartizată în Grupa 11, alături de selecţionatele Portugaliei, Bulgariei şi Italiei. Meciurile din cadrul acestei grupe vor avea loc în Bulgaria, în perioada 1 – 7 octombrie, iar primele două clasate vor obţine calificarea la Turul de Elită.

Reprezentativa noastră a debutat deja în preliminarii, însă, din păcate, a făcut-o cu stângul, cedând cu scorul de 0 – 2 în faţa naţionalei Portugaliei, într-un meci disputat la Albena.

Chiar dacă prima repriză s-a încheiat cu un scor alb, în partea secundă, Encarnacao a deschis scorul în minutul 53, pentru ca după câteva minute, Teles să majoreze avantajul lusitanelor, acest scor menţinându-se până la final.

Să spunem că România va evolua în următoarea partidă împotriva Italiei, joi, de la ora 15.00, tot la Albena.

Sursa foto: frf.ro


Lotul convocat de selecționerul Florin Bugar pentru calificări:  

Portari: Szidonia Salamon (ACS Independența Baia Mare), Barbara Sandor (Vasas Femina)

Fundași: Melinda Nagy (”U” Olimpia Cluj), Andrea Rakos (ACS Independența Baia Mare), Otilia Durlă (Universitatea Alexandria), Mihaela Purcil (ACS Heniu Prundu Bârgăului), Maria Gologan (Universitatea Alexandria), Alexandra Tunoaia (Chievo Verona), Denisa Lovenberger (ACS Heniu Prundu Bârgăului)

Mijlocași: Raluca Borodi (”U” Olimpia Cluj), Oana Negrea (”U” Olimpia Cluj), Ana-Maria Vlădulescu (Vasas Femina), Ioana Pop (ACS Heniu Prundu Bârgăului), Mădălina Marinescu (Vasas Femina), Genoveva Roșie (Universitatea Alexandria)

Atacanți: Paula Boroș (CSM Târgu Mureș), Carmen Marcu (Universitatea Galați), Cosmina Roșu (ACS Fortuna Becicherecu Mic), Elisa Negrea (”U” Olimpia Cluj)


 

338 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Feminin