Connect with us

VOLEI

Borota şi Feher, titulari contra Moldovei

Moldova – România 3 – 2 (19, 19, -15, -19, 13)!

Hotărâtă să revină în circuitul voleiului european, echipa naţională a României vrea cu orice preţ să obţină calificarea la Campionatul European de anul viitor, programat în Cehia şi Austria, după ce a ratat calificarea la “mondiale” din cauza unui set. În acest sens, prima acţiune a “tricolorilor” este “dubla” cu naţionala Moldovei, de pe urma căreia câştigătoarea va intra într-o grupă alături de Italia, Turcia şi Belarus.

Manşa tur a disputei cu vecinii şi, în acelaşi timp, fraţii de peste Prut, s-a consumat duminică după-amiază, la Chişinău. Probabil că voleibaliştii noştri s-au crezut dinainte învingători, astfel că scorul era deja 2 – 0 la seturi, când ei s-au trezit la realitate. A urmat o cursă de urmărire, în care elevii lui Stelian Moculescu au restabilit egalitatea la seturi. Probabil că şi oboseala şi-a spus cuvântul, astfel că Moldova s-a impus în setul decisiv cu 15 – 13, după ce egalitatea s-a menţinut până la 11 – 11. “Probabil că băieţii au tratat puţin de sus meciul şi au intrat greu în joc. Ne-am revenit, dar finalul a fost decis de unele greşeli personale, ce pot fi puse şi pe seama oboselii. Per total, zălăuanii noştri au avut o comportare bună, dar s-a simţit o stare de oboseală, inerentă pe final de sezon”, ne-a declarat zălăuanul Aurel Vlaicu, antrenor asistent al echipei naţionale.

Dintre cei trei proaspeţi campioni convocaţi de Stelian Moculescu, Dan Borota şi Adrian Feher au fost titulari, în timp ce Marius Ciortea a fost introdus în teren cu ocazia mai multor schimbări tactice. În lot nu l-am regăsit pe Adrian Gontariu, care se află la recuperare în Germania, după ce a evoluat la Friederichschaffen, deşi era nerefăcut total.

Returul va avea loc sâmbătă, cu începere de la ora 17.00, la Buzău, acolo unde se află şi “cartierul general” al echipei naţionale.           Călin ONICAŞ

 

România: Bartha, Borota, Began, Chiţigoi, Olteanu, Stancu şi Feher – libero. Au mai jucat: Voinea, Spânu şi Ciortea.

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in VOLEI