Connect with us

HANDBAL

Gheorghe Tadici: “Avem al 11-lea, chiar al 12-lea buget din cele 14 echipe din Liga Naţională”


Managerul grupării HC Zalău a remarcat faptul că formaţia sălăjeană se afla la coada unui clasament al bugetelor din Liga Naţională


Un buget de peste 2,5 milioane de lei are HC Zalău în sezonul 2018 – 2019, iar din acest punct de vedere ocupă un loc codaş în rândul echipelor din prima ligă.

Cu toate acestea, formaţia zălăuană are rezultate, nu doar pe plan intern ci şi european.

În plus, echipa sălăjeană are în lot doar jucătoare românce şi nu mai puţin de nouă jucătoare au sub 21 de ani.

“Suntem la poziţia a 11-a, chiar a 12-a cu bugetul din cele 14 echipe care sunt în Liga Naţională. Am făcut însă rezultate nu doar pe plan intern, ci şi pe plan internaţional, iar alte grupări cheltuie de ani de zile de două, chiar trei ori mai mult decât noi şi tot nu reuşesc.  În plus, o fac cu multe jucătoare străine în lot, în timp ce noi avem doar jucătoare din România, dar mai presus de asta nu mai puţin de nouă jucătoare au sub 21 de ani. Este un lucru unicat şi sunt mulţumit că facem rezultate şi încercăm să producem ceva pentru handbalul românesc”, a spus Gheorghe Tadici.

 

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in HANDBAL