Connect with us

FOTBAL

FOTO şi VIDEO. AS Ip obţine a treia victorie şi ajunge în “careul de aşi”


Formaţia condusă de Nagy Mihai nu a avut nicio emoţie cu Unirea Hereclean şi a câştigat la scor. Cu 10 puncte după cinci etape, echipa din Ip ajunge pe locul 4 şi se pregăteşte să înfrunte liderul Sporting Zalău, într-o partidă ce va avea loc sâmbătă, la Ip


Având în lot jucători cu experienţă la acest nivel, AS Juniorii Ip ţinteşte un loc pe podium în acest sezon, chiar dacă echipa de seniori s-a înfiinţat doar în vară. După cinci etape, gruparea condusă de Nagy Mihai a ajuns pe locul 4, iar acest lucru a fost posibil după victoria de duminică cu Unirea Hereclean.

A fost un meci pe care gazdele l-au controlat în totalitate şi după doar 11 minute, Szabo Csaba a deschis scorul. Şi Unirea a avut câteva momente bune, iar Ionuţ Terec a reuşit egalarea în minutul 33.

Vizitatorii au început să spere la un rezultat pozitiv, însă după doar un minut, gazdele au trecut în avantaj şi din nou la finalizare a fost Szabo Csaba.Din acel moment, AS Juniorii Ip nu a mai acordat nicio şansă adversarului, iar pe final de repriză a şi rezolvat soarta învingătoarei.

Forma excelentă a lui Szabo Csaba a continuat, iar experimentatul jucător a făcut 3 – 1 cu 5 minute înainte de pauză.  Gruparea condusă de Nagy Mihai nu a luat piciorul de pe acceleraţie în partea secundă şi a continuat să puă presiune la poarta adversă, astfel că Alin Nemeş şi Oros Rudolf au făcut ca tabela să arate 5 – 1 în minutul 63. Cu acest socr s-a şi încheiat partida, iar AS Juniorii Ip are 10 puncte după cinci runde.

Pentru Nagy Tamas şi colegii săi urmează acum confruntarea cu liderul Sporting Zalău, de la care AS Juniorii Ip speră să scoată un rezultat bun, mai ales că va juca pe teren propriu.

Iniţial, jocul trebuia să aibă la Zalău, dar s-a ajuns la o înţelegere ca meciul să se dispute la Ip, fiindcă Stadionul Municipal va fi ocupat sâmbăt de juniorii republicani de la CS Atletic.


AS Juniorii Ip – Unirea Hereclean 5 – 1 (3 – 1)

Au  marcat: Szabo Csaba (‘11, 34 şi 40), Alin Nemeş (‘50) şi Oros Rudolf (‘63), respectiv Ionuţ Terec (‘33)

AS Juniorii Ip: Nagy Tamaş – Viorel Bojan, Oros Rudolf, Cătălin Bologa, Fulop Mark, Dănuţ Dragoş, Kovacs Joszef, Claudiu Rus, Ionuţ Gozman, Szabo Csaba şi Alin Nemeş. Rezerve: Ioan Giurgiucă, Nicolae Duma, David Lupo, Mircea Tamaş, Florin Gal şi Nagy Ferenc. Delegat: Nagy Mihai

Unirea: Florin Sabou – Dorin Sabou, Paul Abrudan, Denis Cozma, Paul Ghiurco, Vlad Hâş, Ciprian Marian, Mădălin Sabou, Ionuţ Terec (cpt.), Ovidiu Şamşodan şi Lucian Solomonean. Rezerve: Florin Mândruţiu şi Claudiu Dragoş. Delegat: Grigore Mureşan

Au arbitrat: la centru: Adrian Negrean (Zalău), asistenţi: Raul Onica (Zalău) şi Marius Giamănu (Zalău)

 Observator AJF: Romică Predean (Zalău)

Jucătorul meciului: SZABO CSABA


Nagy Mihai – conducător AS Juniorii Ip: “Am câştigat fără probleme meciul cu Unirea Hereclean şi suntem bucuroşi că avem un început bun de campionat. Avem o echipă foarte bună şi cred că în acest campionat putem să ne clasăm pe podium. Acum aşteptăm cu mare încredere meciul de sâmbătă cu Sporting Zalău. Întâlnim liderul, dar avem speranţe că putem face un joc bun şi încercăm să obţinem un rezultat pozitiv. Vom juca la victorie, dar pentru noi ar fi bun şi un rezultat de egalitate”.


loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 




More in FOTBAL