Connect with us

LIGA a II-a

Încep campionatele la minifotbal în Sălaj!


La startul sezonului 2018 – 2019 se află 34 de echipe, care au fost împărţite în Serie A şi Serie B. În prima categorie vor evolua 16 formaţii, iar în cea de-a doua se află 18 grupări


Timp de câteva săptămâni, Cupa Sălajului a fost competiţia care a captat atenţia la bazele Onix, această întrecere urmând să îşi desemneze câştigătoarele la final de săptămână când vor avea loc semifinalele şi finalele.

Tot la final de săptămână începe şi campionatul, la startul ediţiei 2018 – 2019 afându-se 34 de echipe, un număr ceva mai mic decât în anii trecuţi. Cu toate acestea, se anunţă un campionat disputat, mai ales în Serie A unde au fost repartizate cele mai bune 16 echipe.

Între acestea se află şi formaţiile de mare tradiţie, Dia Guard Divino, Autovip Garden şi Autoland Hosu, dar şi trei grupări noi, Squadra Azzura, Venus Giurtelec şi Info Plus. În cazul celor de la Info Plus, trebuie specificat că este o echipă cu vechime, dar care revine în Campionatul de Minifotbal Onix, după o pauză de un an.

Boldor Florex Hida, Rapid Peceiu, Michelin, Grand Team Şimleu, Ianus, Generalii, Tenaris, Voinţa Aghireş, Stelya Brădet şi G 4 sunt celelalte grupări care completează tabloul la Serie A.

În şedinţa de luni s-a decis şi modul de disputare al campionatului, astfel că în prima fază se joacă un tur (15 etape, după sistemul fiecare cu fiecare, o singură dată). După primele 15 etape, primele opt calasate se vor califica într-un play-off al Seriei A1, unde se va juca după sistemul tur-retur (14 etape), iar echipele îşi vor păstra punctajul obţinut în prima fază a competiţiei.

Formaţiile ce vor termina prima parte de campionat pe locurile 9 – 12 vor intra într-un play-out al Seriei A2, unde la fel vor juca după sistemul tur-retur (14 etape). În acest sistem, la ambele categorii, fiecare echipă va juca câte 29 de meciuri până la finalul campionatului.

Nota: ulterior, după primele 15 etape, denumirea de Serie A se va modifica în Superligă sau în SERIE A1 – SERIE A2 (vom vedea care va fi denumirea potrivitaă. Acestea, cât şi alte situaţii constatate vor fi discutate, analizate şi soluţionate într-o şedinţă cu toţi delegaţii, care se va desfăşura în luna decembrie, după terminarea sezonului din acest an

Serie B are în componenţă 18 echipe!

Tot la final de săptămână urmează să înceapă şi campionatul din Serie B, care are la start nu mai puţin de 18 grupări. Aici, sistemul de desfăşurare este mult mai simplu, având în vedere că se va juca un tur şi un retur, urmând să fie programate 34 de etape.

La această categorie sunt şi două formaţii ce s-au înfiinţat în vară, este vorba de CD Pedralba şi Voinţa Doba. Mobil Team, AS Onix, Dodecor Cehu Silvaniei, BT Royal, Bad Boys, X Team Ortelec, Unirea Hereclean, Brothers Team, Salvarea Zalău, Santos Juniors Bocşa, Milionarios, Winners, AS Luceafărul, FC Brădet, Fino Brutto Borla şi Perla Victory sunt celelalte grupări care vor evolua în sezonul 2018 – 2019 al Seriei B.

Programul primei etape îl găsiţi în ziarul Sportul Sălăjean, din 19 septembrie.

780 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in LIGA a II-a