Connect with us

FOTBAL

Un nou jucător de la Rapid Jibou la CFR Cluj! 


Gruparea de pe Someş a lansat un nou talent spre fotbalul de performanţă. După ce Anamaria Sălăgean a ajuns la “U” Olimpia Cluj şi la Naţionala de junioare, iar Sergiu Borz la juniorii C de la CFR Cluj, David Almaş a fost legitimat la gruparea din Gruia


Doar în acest an, gruparea de pe Someş a lansat către fotbalul de performanţă trei tineri talentaţi. Astfel, după ce a evoluat cu Rapid Jibou în competiţiile oficiale de băieţi, Anamaria Sălăgeanu a fost transferată la “U” Olimpia Cluj, de unde a ajuns şi la Naţionala de junioare!

Tot la Cluj-Napoca a ajuns şi Sergiu Borz (originar din satul Var) – portarul de la juniori C, cel care în aprilie a fost legitimat de CFR Cluj. Cu gruparea din Gruia, jibouanul în vârstă de 15 ani a ajuns până în turneul semifinal al Campionatului Naţional de juniori C.

Recent, la CFR Cluj a ajuns un nou jucător din Jibou, este vorba despre David Almaş, un puşti de 12 ani originar din satul Cuceu, care s-a remarcat în competiţiile din Sălaj. Deşi a început fotbalul în anul 2016, David Almaş şi-a arătat calităţile, dar şi un mare potenţial. Astfel, în sezonul 2016 – 2017, talentatul copil din Cuceu a fost golgheterul echipei de juniori E, pentru ca în sezonul 2017 – 2018 acesta să devină cel mai bun marcator la echipa de juniori D!

“Încă de la început am văzut la el calităţi foarte bune şi l-am legitimat la Rapid Jibou. Între timp, s-au făcut presiuni ca puştiul să ajungă la CS Viitorul Zalău, dar el a fost în probe la Universitatea şi la CFR Cluj. În final, David a fost legitimat la CFR şi mă bucur că o mică grupare ca şi a noastră a dat un jucător pentru un club mare! Băiatul e serios şi ambiţios, iar roadele nu au fost în zadar. Dacă va rămâne tot aşa de consecvent, poate deveni un bun fotbalist şi un exemplu pentru copiii de la Centrul de copii şi juniori de la Jibou”, ne-a declarat Nicolae Daroţi, antrenorul băiatului de la Rapid.

3088 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL