Connect with us

TENIS

FOTO. Daniel Sitaş, locul 3 la Campionatul de Tenis de Câmp al M.A.I.


Sălăjeanul nostru a reuşit să cucerească medalia de bronz la prima participare la faza finală a campionatului organizat de Ministerul Afacerilor Interne, la Slobozia, în judeţul Ialomiţa


În materie de sporturi individuale, judeţul Sălaj nu este la cel mai înalt nivel, însă, ce-i drept, nici locurile unde sălăjenii ar putea practica aceste sporturi nu sunt prea multe. Cu toate acestea, sportivi din judeţul nostru ne fac cinste la diverse competiţii pe la care participă, fie că vorbim despre copii, juniori, seniori sau chiar veterani.

Unul dintre aceste nume este Daniel Sitaş. Plutonier-adjunct-şef în cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Sălaj, acesta practică tenis de câmp în timpul liber, iar de fiecare dată când are posibilitatea, Sitaş participă la diverse turnee oficiale din circuitul Tenis Partener, cel mai recent succes al său, fiind locul 1 la Cupa “Baia Mare”.

La început de septembrie, conform Calendarului cu principalele activităţi sportive interne şi internaţionale în anul 2018 şi adresei Centrului Cultural al Ministerului Afacerilor Interne nr. 1313160 din 23.07.2018, în perioada 3 – 8 septembrie, în municipiul Slobozia, judeţul Ialomiţa, a fost programată desfăşurarea fazei finale a Campioantului de tenis de câmp al Ministerului Afacerilor Interne (Poliţie, Pompieri, Jandarmi, Poliţia de Frontiera şi Aparatul Central al M.A.I.).

Având în vedere funcţia pe care o ocupă în cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Sălaj, Daniel Sitaş a participat la această competiţie, la categoria de vârstă 35 – 45 de ani, acolo unde spera să obţină o medalie, cu toate că s-a aflat la prima participare.

La această categorie de vârstă, sălăjeanul nostru a fost repartizat în Grupa B, alături de un coleg de la Poliţie şi unul de la Pompieri. Daniel Sitaş şi-a demonstrat măreţia şi îndemânarea la acest sport şi a câştigat categoric ambele întâlniri, 6 – 0, 6 – 2 împotriva poliţistului şi 6 – 3, 6 – 2 împotriva pompierului, calificându-se astfel în faza optimilor de finală ale competiţiei.

Forma bună a lui Sitaş a continuat şi în fazele superioare, iar în optimi, sălăjeanul a trecut cu 6 – 1, 6 – 1 de un alt poliţist, iar în sferturile de finală îl aştepta campionul de anul trecut, iar nimeni din jur nu îi dădea vreo şansă lui Daniel Sitaş.

Chiar dacă a pierdut primul set, 1 – 6, sălăjeanul l-a câştigat pe al doilea, 6 – 3, pentru ca pe urmă să se impună şi în tiebreak cu 7 – 2, calificându-se în semifinalele competiţiei. Din păcate, drumul lui Sitaş spre finala Campionatului de tenis de câmp al M.A.I. s-a oprit în semifinale, fiind eliminat Mihai Pânzaru, de la IPJ Suceava. Astfel, Daniel Sitaş a evoluat în finala mică a competiţiei, acolo unde s-a duelat cu un coleg de la Poliţia de Frontieră, meci în care sălăjeanul a fost de neoprit şi a făcut un meci perfect, impunându-se după două seturi identice, 6 – 0, 6 – 0.  Să spunem că finala mare a fost câştigată de Mihai Pânzaru, adică sportivul care l-a învins pe Sitaş în semifinale.

“A fost o experienţă plăcută, meciuri multe şi o atmosferă foarte faină. Chiar dacă am fost de la arme diferite şi mai ales de grade şi funcţii superioare, ne-am respectat foarte mult. De fapt, sportul şi competiţiile sportive egalizează clasele sociale. La finalul turneului am rămas prieten cu majoritatea, chiar dacă i-am văzut pentru prima dată sau i-am învins drastic. Cel care m-a învins în semifinale a câştigat turneul şi – teoretic – dacă prindeam cealaltă parte de tablou, poate luam locul 2. Sunt mulţumit că am l-am învins pe campionul de anul trecut, dar aş fi vrut măcar locul 2”, ne-a declarat Daniel Sitaş.

774 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in TENIS