Connect with us

TENIS

Locul 1 la un turneu în Slovenia pentru Eric Verdeş!


Tenismenul de la CSM Zalău a participat la începutul acestei luni la Intesa Sanpaolo Bank Junior Slovenia Open Under 14, în oraşul Koper şi a reuşit să cucerească primul loc în competiţia de dublu, iar pe tabloul de simplu a reuşit să atingă faza sferturilor de finală


Unul dintre cei mai promiţători tenismeni din judeţul Sălaj este fără doar şi poate Eric Verdeş. 

Sportivul de la CSM Zalău a impresionat în competiţiile organizate de Federaţia Română de Tenis, iar în ultima perioadă a participat şi la diverse competiţii internaţionale, acumulând experienţă, precum şi puncte.

Elevul lui Constantin Carp la CSM Zalău a strâns suficiente puncte în competiţiile internaţionale pe la care a participat, astfel încât să poată să treacă peste calificări la următoarele turnee, intrând direct pe tabloul principal.

Aşa s-a întâmplat şi la începutul acestei luni, când Eric Verdeş a participat la Intesa Sanpaolo Bank Junior Slovenia Open Under 14, competiţie desfăşurată în orăşelul Koper, sub egida Tennis Europe. Verdeş a intrat direct pe tabloul principal, acolo unde a dat peste italianul Tommaso Parpajola, pe care l-a învins categoric, scor 6 – 0, 6 – 1.

În faza următoare, sălăjeanul nostru l-a întâlnit pe spaniolul venit din calificări, Angel Sierra Malinomki.

Nici de această dată Verdeş nu a avut prea multe emoţii şi a trecut de iberic în două seturi,  6 – 1, 7 – 5, calificându-se în turul 3, acolo unde l-a aşteptat polonezul Fryderyk Lechno-Wasiutynski, favoritul numărul 12.

Tenismenul din judeţul Sălaj a început bine şi acest meci şi şi-a adjudecat primul set, 6 – 3, însă l-a cedat pe al doilea, 4 – 6. În setul decisiv, Verdeş a avut câştig de cauză, impunându-se cu 6 – 2.

În sferturile de finală, Eric Verdeş a avut ghinion şi a dat peste favoritul numărul 2, austriacul Jan Kobierski. Din păcate, sălăjeanul a pierdut acest joc şi a părăsit competiţia, însă performanţa sa i-a mai adus câteva puncte importante.

După această prestaţie bună pe tabloul de simplu, Eric Verdeş a decis să participe şi pe tabloul de dublu, acolo unde a făcut pereche cu ucraineanul Artem Dzhurdzha.

Mai întâi, cei doi au beneficiat de primul tur liber, iar în faza următoare au întâlnit perechea italiană Edoardo Santoni – Giovanni Vitali.

Meciul a fost unul strâns ce s-a întins în trei seturi, dar sălăjeanul şi colegul său au avut câştig de cauză, 6 – 7 (6), 6 – 4, 10 – 3 şi aceştia nu s-au mai oprit până în finală.

Pentru marele trofeu, Verdeş şi Dzhurdzha s-au luptat cu slovenii Matic Kriznik – Tim Kuster. În ultimul act, sălăjeanul şi colegul lui au fost de neoprit şi au câştigat categoric finala, impunându-se în două seturi, 6 – 4, 6 – 0.

Verdeş vrea pe podium şi în Croaţia

Luni, 10 septembrie, în Croaţia, la Vrsar, are loc ediţia din acest an a Maistra Open, competiţie la startul căreia se află şi Eric Verdeş.

Acesta a şi debutat în competiţie, reuşind să obţină o victorie în faţa italianului Giacomo Nosei, scor 6 – 3, 6 – 2.

Mai mult, şi la acest turneu, Verdeş face echipă cu Artem Dzhurdzha în competiţia de dublu, cei doi debutând în competiţie marţi seara.

 

Mai multe pe acest subiect, în ediţia ziarului Sportul Sălăjean de miercuri, 12 septembrie.

1952 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in TENIS