Connect with us

LIGA I

Cinci penaltyuri într-o repriză!

Startul sezonului i-a găsit pe “albaştri” în fruntea clasamentului şi se părea că în lupta pentru supremaţie va apărea o nouă echipă, pe lângă deja, tradiţionalele rivale. Însă visul nu a durat mult şi, din pricina lipsei de efectiv, Blue Team a ajuns la retrogradare. Acum, jandarmii trag cu dinţii pentru a rămâne în prima Ligă, iar după etapa de la finele săptămânii trecute au reuşit să ajungă deasupra liniei. Interesant de remarcat că arbitrii au arătat nu mai puţin de cinci lovituri de pedeapsă în repriza secundă a meciului cu Anasport! Old Boys Info Plus e pe loc retrogradabil, după eşecul fără drept de apel în faţa “salamandrelor”, o altă formaţie care trage tare pentru a se salva. Liderul Macrogroup a avut emoţii în partida cu Zona, însă doar în prima repriză, deoarece, în actul secund, Tudor Ulmeanu şi colegii săi au pus stăpânire pe joc şi au punctat de şapte ori, profitând şi de prestaţia execrabilă a portarului Samuel Pădurean. Meci strâns şi între Atletico şi Autoland Hosu Rechinii. Deşi diferenţa din clasament dintre cele două combatante este foarte mare, acest lucru nu s-a văzut în teren, acolo unde, după prima repriză, scorul era egal, 1 – 1. “Rechinii” au întâmpinat probleme şi în actul secund, dar au reuşit, în cele din urmă, să se impună la două goluri diferenţă. Echinox şi Cipricom au aspiraţii diferite pentru acest sezon. Totuşi, jocul a fost destul de echilibrat, în ciuda scorului favorabil echipei conduse de Ciprian Pop. Dacă ar fi să judecăm după lista marcatorilor, nou-veniţii Toth Karoly şi Cristian Crişan au fost cei care au făcut diferenţa, marcând în total 4 goluri. Euro Glia îşi continuă parcursul impetuos din retur. Mai mult, echipa condusă de Osz Andrei şi Kelemen Istvan are o defensivă mult schimbată în bine, comparativ cu prima parte a campionatului, iar atacul începe să funcţioneze din ce în ce mai bine. Pentru gruparea din Nuşfalău, Ciprian Iepure a debutat cu gol, în timp ce legendarul Leontin Moga şi-a trecut şi el numele pe lista marcatorilor, după ce se pregătise pentru acest lucru mai bine de o săptămână. Din păcate, s-a petrecut şi un eveniment regretabil, Claudiu Jula – fundaşul Euro Gliei, suferind o fractură la mână, ce-l va ţine departe de teren cel puţin două săptămâni. După câteva partide catastrofale, Pronet şi-a revenit şi s-a impus fără probleme în faţa celor de la Mobil Team Lux Invest, formaţie care anunţa în pauza de iarnă că ţinteşte primele cinci poziţii. De fapt, singura realizare a jandarmilor în această întâlnire a fost marcarea celor două goluri, care au redus din diferenţă. În schimb, trupa lui Paul Vlaşca a mai câştigat un jucător, în persoana lui Florin Kordiş, care a înscris de patru ori.              Ciprian PETRAN

 

Rezultatele şi marcatorii etapei a XXV-a:

Salamandra – Old Boys Info Plus 8 – 0 (3 – 0)

Au marcat: Constantin Agrijan (3), Grigore Păşcuţă (2), Codruţ Buciuman (2) şi Dinu Costina

Zona – Macrogroup    3 – 10 (2 – 3)

Au marcat: Paul Perneş (2) şi Laurean Flonta, respectiv Tudor Ulmeanu (6), Nicolae Stana (3) şi Szoke Nagy Attila

Atletico – Autoland Hosu Rechinii  6 – 8 (1 – 1)

Au marcat: Ciprian Stoica (3), Ovidiu Buduşan (2) şi Andrei Adolean, respectiv Mihai Gaidoş (3), Nicolae Micle (2), Mihai Bolboacă (2) şi Ionuţ Jeler

Blue Team – Anasport   6 – 3 (1 – 0)

Au marcat: Daniel Sitaş (3), Claudiu Dobrinean, Ovidiu Haiduc şi Alexandru Pop, respectiv Adrian Cimpoieş, Laurenţiu Ciocoi şi Bogdan Cuceu

Echinox – Cipricom    3 – 6 (1 – 3)

Au marcat: Răzvan Hendea (2) şi Robert Niculăuţ, respectiv Toth Karoly (3), Cristian Crişan, Marius Cozma şi Marius Mândruţ

Euroglia Nuşfalău – Verii Lozna Logistic 8 – 0 (3 – 0)

Au marcat: Fircea Lorand (3), Orban Robert (2), Lakatos Karoly, Ciprian Iepure şi Leontin Moga

Pronet – Mobil Team Lux Invest  8 – 2 (4 – 0)

Au marcat: Florin Kordiş (4), Adrian Noţigan (2), Marius Muntean şi Radu Cuibuş, respectiv Cristian Boroeanu şi Gabriel Bodea

 

  1. Macrogroup                    25   22  2    1    173 –   59   68   

  2. Sportul Sălăjean           25   19  5    1    172 –   84   62

  3. Autoland Hosu               25   19  2    4    158 –   79   59 

  4. Cipricom                         25   19  1    4    127 –   56   59

  5. Euro Glia Nuşfalău       25   15  1    9    111 –   65   46

  6. Pronet                              25   14  1  10   105 – 103   43

  7. Anasport                          25   11  3  11      80 –   99  36

  8. Mobil Team Lux Invest  25   11  2  12      79 –   94  35

  9. Europan Sărmăşag      25     9  2  14   110 – 110   29

10. Zona                                 25     9  2  14      91 – 149  29

11. Atletico                             25     8  3  14      92 – 110  27

12. Blue Team                      25     8  2  15  107 – 153    26

13. Old Boys Info Plus         25     6  5  14    75 – 122    23

14. Salamandra                    25     4  3  18      81 – 140  15

15. Echinox Imperial            25     3  4  18      82 – 133  13

16. Verii Lozna Logistic       25     3  1  21      53 – 139  10

 

Etapa a XXVI-a se va desfăşura după următorul program: Azi, ora 22.00: Cipricom – Blue Team; vineri, ora 19.00: Sportul Sălăjean – Echinox; ora 20.00: Autoland Hosu – Pronet; ora 21.00: Mobil Team Lux Invest – Zona; ora 22.00: Macrogroup – Europan Sărmăşag; sâmbătă, ora 18.00: Verii Lozna Logistic – Salamandra; ora 19.00: Old Boys Info Plus – Atletico; ora 20.00: Anasport – Euro Glia Nuşfalău. Aseară s-a disputat restanţa Sportul Sălăjean – Europan

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in LIGA I