Connect with us

Ştiri din Sălaj

Surpriză la concursul pentru şefia IPJ Sălaj. Niciunul dintre participanți nu a trecut testul!?!


Concursul pentru ocuparea funcției de inspector șef la Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj nu a adus niciun candidat care să obţină nota 7, adică nota minimă pentru a putea fi admis


Pentru fotoliul de inspector șef la Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj s-au duelat trei persoane, Aurel Ştirb – actualul comandant al IPJ Sălaj, Gabriel Terheş – actualul comandant al Poliţiei Municipale şi Ionuţ Prodan – şeful Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple, din cadrul Prefecturii Sălaj.

Până la urmă, doar primii doi au fost prezenţi vineri în sala de examen la concursul ce a avut loc la Bucureşti.

Ionuţ Prodan a absentat de la concurs, invocând unele motive personale.

Cei doi pretendenţi la fotoliul de şef al IPJ Sălaj au întâmpinat dificultăţi la proba unică de selecţie, mai exact un interviu structurat pe subiecte profesionale.

Altfel spus, într-un concurs notat de la 1 la 10, niciunul dintre concurenţii prezenţi nu au obţinut nota minină (nota 7), pentru a putea fi admişi!

În aceste condiţii, Miron Aurel Ştirb va rămâne șef interimar al IPJ Sălaj până pe data de 21 septembrie, când îi expiră interimatul.

Mai apoi, actualul şef de Inspectorat împuternicit, ar putea reveni în funcţia de adjunct pe care a ocupat-o înainte de a urca în cel mai important fotoliu din Poliția sălăjeană.

În ce îl priveşte pe Gabriel Terheş, acesta se va afla în această lună din examen în examen, deoarece pe data de 12 septembrie inspectorul va susţine concursul pentru şefia Poliţiei Municipale Zalău.

În lumea sportului, Gabriel Terheş este cunoscut şi ca conducător de club sportiv, deoarece comisarul şef de poliţie este preşedintele de la Volei Club Zalău, formaţie ce activează în liga secundă (Seria VEST a Diviziei A2) şi pentru care a şi evoluat în ultimul sezon!

Până când va exista un inspector-șef pe funcție “plină”, Inspectoratul va desemna un împuternicit pe o nouă perioadă determinată.

3001 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj