Connect with us

Editorial

EDITORIAL. De ce este sportul românesc în cădere liberă?

Pornind de la o declaraţie a lui Gheorghe Tadici la unul din posturile TV din România am stat şi mi-am pus întrebarea… De ce este sporul românesc în cădere liberă?

Dacă stăm şi analizăm, cauzele sunt multiple.

Prima dar nu neapărat principala este lipsa bazelor. Chiar dacă stăm foarte prost la acest capitol şi este loc de mult mai bine nu trebuie să visăm că acestea o să răsară precum ciupercile după ploaie, dar nici nu trebuie să stăm cu mâinile în sân şi să nu încercăm să facem nimic pentru a avea cât de cât baze decente.

A doua cauză este faptul că sportul este condus de oamenii care nu au făcut sport în viaţa lor şi nici buni manageri nu sunt. Un caz clar este cel al echipei de volei care anul trecut a ratat obţinerea unei medalii şi nu a ajuns nici măcar în finala Cupei Românei, iar pentru noul sezon nu şi-a mai fixat ca şi obiectiv clar locurile 1-3 deşi bugetul este în creştere. Dacă cluburile sunt conduse de oameni care vin la echipe pentru a încasa salarii şi nu vin cu sufletul şi un bagaj serios de cunoştinţe în sport sau în management sportive torul se duce de râpă.

Cauza cu numărul 3 este lipsa oamenilor care îşi doresc să facă performanţă. Din păcate au trecut vremurile în care cei care practicau sportul doreau să se afirme. Azi, un sportiv are pretenţii. Toţi vor stagii de pregătire în diferite locaţii, bani şi premieri, dar ei oferă mult prea puţin pentru condiţiile care le cer. Prea puţini din practicanţii sportului din ziua de azi merg pe arenele sportive să se antreneze din pasiune. Majoritatea se gândesc doar la bani, Toţi doresc să câştige bani dar nu se gândesc deloc să ducă o viaţă sportivă. E trist ceea ce se întâmplă la noi, iar acest lucru ţine în primul rând de educaţie.

Noi românii ne dăm mereu mari patrioţi, dar patriotismul moare repede când vine vorba de ban.

Mă uimeşte faptul că nu ştim să ne respectăm şi tratăm cu atâta pasivitate totul. Rămân impresionat de poporul american care cântă imnul naţional înaintea oricărei competiţii sportive. La orice cursă de alergare, indiferent cât de puternică sau de slabă este se cântă imnul. La noi în România nu! Nici la Zalău, anul trecut la semimaratonul internaţional organizat în toamnă nu s-a intonate imnul României. Păcat, pentru că de aici pleacă tot. Începând să ne educăm copiii în spiritul patriotic reuşim să-i motivăm ulterior şi pentru sport şi dorinţa de victorie. Totul depinde însă de educaţia pe care o cultivăm.

De ce este sportul românesc în cădere liberă? Pentru că în continuare şi acest domeniu este condus de politic, iar politicul nu este interest să investească aici cu toate că sportul este singurul domeniu în care mai excelăm. Mai sunt şi altele, dar tot mai rare şi acelea.

De ce nu avem sport? Nu avem sport pentru că suntem comozi şi nu ne implicăm. Sigur, e mai comod să stai să comentezi şi să acuzi din faţa televizorului sau tribunele unei arene decât să încerci să faci ceva pentru tine sau pentru copilul tău.

În concluzie, dacă se doreşte ca sportul să redevină ceea ce a fost cândva atunci sportul trebuie să devină prioritate naţională.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in Editorial