Connect with us

Pescuit și Vânătoare

Au vânat un urs şi acum trebuie să plătească daune de 40.000 de euro


Mai mulţi bărbaţi din judeţul Cluj au vânat animalul pe fondul de vânătoare de la Valea Ierii, fără a deţine autorizaţie specială emisă de Ministerul Mediului


Din păcate, în România, după cum spune o vorbă din popor, regulile sunt făcute pentru a fi încălcate. Dovadă o fac şi patru bărbaţi din judeţul Cluj.

Astfel, aceştia s-au gândit că pot vâna fără să deţină autorizaţie, iar cei patru “viteji” au şi reuşit să omoare un urs pe fondul de vânătoarea de pe Valea Ierii.

Doar că, cei patru curajoşi au fost depistaţi de poliţişti şi acuzaţi de braconaj cinegetic, uz de armă fără drept şi tăinuire.

În baza probelor administrate, Judecătoria Huedin, a emis mandate de percheziţie la domiciliile celor patru suspecţi, iar în urma perchiziţiilor efectuate a fost recuperată blana şi craniul ursului vânat şi au fost ridicate în vederea cercetărilor, un număr de 6 arme letale cu destinaţia vânătoare, una armă neletală cu destinaţia tir sportiv, cantitatea de 170 cartuşe de vânătoare de diferite calibre deţinute legal, 2 cartuşe cu glonţ deţinute ilegal, 11 suporţi magnetici tip DVD, 5 suporţi magnetici tip C.D., 4 memory stick-uri, 1 telefon mobil, suma de 6500 euro şi 1400 lei, 2 trofee de căprior, 2 componente de armă (pat de arma), 15 articole pirotehnice şi o cutie de metal conţinând pulbere pentru confecţionarea cartuşelor.

Aceste bunuri au fost confiscate de poliţişti, care acum fac cercetări pentru a stabili legalitatea deţinerii acestor bunuri. Mai mult, cei patru bărbaţi din Cluj trebuie acum să plătească daune de 40.000 de euro.

Sursa: IPJ Cluj / evz.ro

9042 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Pescuit și Vânătoare