Connect with us

FOTBAL

Prima victorie în deplasare pentru juniorii B de la Atletic Zalău


Elevii lui Alexandru Pop au “spart gheaţa” şi pe teren străin, iar sâmbătă au câştigat la Satu Mare şi au ajuns la 6 puncte contabilizate în acest campionat


Problemele de lot şi lipsa de omogenitate se pare că au fost depăşite la juniorii B de la CS Atletic care încep să arate mai bine. După ce au reuşit prima victorie cu CSS 2 Baia Mare, elevii lui Alexandru Pop au “spart gheaţa” şi în deplasare, iar sâmbătă au câştigat la LPS Satu Mare.

Zălăuanii au început tare şi în prima repriză au avut numeroase ocazii la poarta sătmărenilor. Nu mai puţin de patru situaţii bune de a marca le-a avut Florin Lingurar, care de fiecare dată s-a aflat singur cu portarul advers, însă nu a nimerit ţinta. Contrar cursului jocului, LPS Satu Mare a deschis scorul, după o greşeală mare în defensiva adversă, însă înainte de pauză, Sebastina Nicoraş a intrat bine în joc şi a reuşit egalarea.

În partea secundă, CS Atletic Zalău a fost echipa care a jucat mai bine şi şi-a creeat din nou ocazii, de data aceasta prin Mihai Ardelean şi Florin Lingurar.

În cele din urmă a venit şi golul, în ultimul sfert de oră, la capătul unui contraatac frumos reuşit de Marius Muntean jr., Rareş Filip şi Mihai Ardelean, ultimul reuşind să marcheze.

Şase puncte are CS Atletic după şase runde şi speră să îşi îmbunătăţească punctajul în ultimele patru etape din această fază a campionatului.

“Jucăm un fotbal frumos, dar din păcate ratăm foarte mult. De data aceasta am câştigat şi am meritat acest lucru. Victoriile aduc încredere şi sperăm să continuăm cu cât mai multe rezultate bune în următoarele etape”, a spus antrenorul Alexandru Pop.


LPS Bihorul Oradea – Atletic Zalău 3 – 1 (2 – 0)

 A marcat: Marius Muntean jr.

LPS Satu Mare – Atletic Zalău 1 – 2 (1 – 1)

 Au marcat: Sebastian Nicoraş şi Mihai Ardelean

 CS Atletic: Alexandru Urzică – Ionuţ Şandor, Leonard Mureşan, Florin Brumar, Cristian Romitan, Mihai Ardelean, Marius Muntean jr., Raul Colcer, Rareş Filip, Andrei Ştirb şi Florin Lingurar. Au mai evoluat: Sebastian Nicoraş, Futo Kevin şi Bogdan Olariu. Antrenor: Alexandru Pop


 

1297 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL