


Duelul cu campioana României este programat în 1 septembrie, de la ora 16.00, în Sala Sporturilor “Gheorghe Tadici” din Zalău
HC Zalău mai are la dispoziţie doar câteva zile să se pună la punct cu pregătirea pentru noul sezon, gruparea de sub Meseş urmând să mai susţină câteva jocuri amicale în cadrul turneului de la Zalău, ce va avea loc vineri şi sâmbătă.
După Cupa “Consiliului Judeţean Sălaj”, formaţia zălăuană se va putea concentra pentru primul meci oficial, care va fi tocmai cu campioana României, CSM Bucureşti.
Partida din prima etapă a Ligii Naţionale se va desfăşura în Sala Sporturilor “Gheorghe Tadici” din Zalău, pe data de 1 septembrie, de la ora 16.00.
Până atunci, CSM Bucureşti va susţine prima partidă oficială din noul sezon în cadrul Supercupei României, cu SCM Rm. Vâlcea care va avea loc sâmbătă, de la ora 20.30, în Sala Polivalentă din capital.
