Connect with us

DIVIZIA A1

Naţionala de volei masculin a obţinut o victorie mare în Finlanda şi a devenit liderul grupei! CLASAMENT şi PROGRAM


Cu patru jucători de la Volei Municipal Zalău în lot, selecţionata pregătită de Dănuţ Pascu a câştigat tot cu 3 – 2 şi al doilea meci din preliminarii, iar după această victorie şansele de calificare la Campionatul European au crescut considerabil


România se mişcă foarte bine în preliminariile Campionatului European, iar după primele două meciuri are două victorii. La debut, ”tricolorii” au câştigat la Craiova în faţa naţionalei din Danemarca cu 3 – 2, după ce nordicii au condus cu 1 – 0 şi 2 – 1!

Al doilea joc pentru selecţionata lui Dănuţ Pascu a fost miercuri seară, în Finlanda, unde Laurenţiu Lică şi compania s-au mobilizat exemplar.

Primul set a fost controlat autoritar de către România, care a condus la diferenţă mare de puncte şi s-a impus cu 25 – 18.

În setul al doilea, Finlanda a arătat că nu degeaba era cotată drept favorită la câştigarea grupei, iar nordicii au restabilit egalitatea, după ce s-au impus cu 25 – 21 în setul al doilea.

România a fost echipa mai exactă în setul al treilea, în care a avut în permanenţă avantaj pe tabelă, 8 – 6, 16 – 15 şi 21 – 19, ca în final să se impună cu 25 – 22 şi să preia din nou conducerea la general.

”Tricolorii” au încercat să închidă meciul în patru seturi, dar chiar dacă au condus în a doua parte, Finlanda a revenit şi s-a impus cu 25 – 18.

Jocul a intrat în decisiv, unde doar România a contat şi a avut avantaj mare de fiecare dată. Elevii lui Dănuţ Pascu au condus cu 5 – 2, 10 – 5 şi 12 – 5, ca mai apoi să câştige setul cu 15 – 6.

A fost una dintre cele mai importante victorii ale României din ultimii ani, la care au contribuit şi patru jucători de la Volei Municipal Zalău, Cristian Bartha, Andrei Spînu, Rareş Bălean şi Mihai Gheorghiţă. Primii doi au evoluat în toate cele cinci seturi, Rareş Bălan a intrat în teren în setul al patrulea, în timp ce Mihai Gheorghiţă a evoluat cel mai puţin.

Cu două victorii în cinci seturi, România are patru puncte şi s-a instalat în fruntea clasamentului grupei preliminare, fiind tot mai aproape de o calificare la un turneu final, după o pauză de 25 de ani

Duminică, de la ora 18.00, selecţionata lui Dănuţ Pascu va juca tot cu Finlanda, de data aceasta pe teren propriu, în Sala Polivalentă din Craiova. Meciul va fi transmis în direct de către TVR HD.

Să mai spunem că la Campionatul European se califică direct câştigătoarele celor şapte grupe preliminare, dar şi cinci echipe cu cel mai bun punctaj de pe locurile 2.

Finlanda – România 2 – 3 (-18, 21, -22, 18, -6)

România: Nicolae Ghionea (3), Gabriel Cherbeleaţă (17), Claudiu Dumitru, Bogdan Ene, Mihai Gheorghiţă (1), Adrian Aciobăniţei (5), Cristian Bartha (3), Laurenţiu Lică (6), Marian Bala (19), Rareş Bălean (9), Răzvan Olteanu (8), Andrei Spînu (5), Liviu Cristudor şi Vlad Kantor – libero. Antrenori: Dănuţ Pascu (principal) şi Ovidiu Macarie (secund)

Clasament Grupa A:

1.România       2  2  0  6:4   4p.

2.Finlanda       2  1  1  5:4   4p.

3.Danemarca 2 0 2  3:6  1p.

Următoarele meciuri din preliminarii:

România – Finlanda – 26 august, ora 18.00

Finlanda – Danemarca – 6 ianuarie 2019

Danemarca – România – 9 ianuarie 2019

1539 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in DIVIZIA A1