Connect with us

FOTBAL

Juniorii A de la CS Atletic Zalău au debutat cu dreptul în noul sezon


Echipa pregătită din acest sezon de Claudiu Cornaci a reuşit o partidă foarte bună la debutul în noul sezon competiţional din Campionatul Naţional al Juniorilor Republicani, Etapa Preliminară U19, reuşind o victorie la două goluri diferenţă în partida de pe teren propriu în faţa celor de la LPS Satu Mare


În stagiunea precedentă, juniorii A de la CS Atletic Zalău au făcut o figură foarte frumoasă în Campionatul Naţional de Juniori Republicani.

Deşi au ratat calificarea în Liga Elitelor, juniorii mari ai grupării de la poalele Meseşului au reuşit să încheie pe locul secund în Campionatul Naţional U 19.

Astfel, speranţele unei astfel de reuşite, sau poate a unei performanţe chiar mai bune sunt mari la Atletic Zalău, iar acest entuziasm a fost “accelerat” şi de faptul că juniorii A au debutat cu o victorie în noua stagiune.

În primul joc din acest sezon, CS Atletic Zalău a primit vizita celor de la LPS Satu Mare. Jocul s-a disputat sâmbătă, de la ora 16.00, pe Stadionul “Municipal” din Zalău.

Să spunem că începând din acest sezon, antrenorul juniorilor A va fi Claudiu Cornaci. Sigur, pauza a fost una lungă, iar jucătorii au intrat plini de entuziasm pe teren, acest lucru văzâdu-se încă de la început. Sălăjenii au început foarte bine jocul cu formaţia sătmăreană, având controlul încă din start, însă lipsea ce era mai important, adică golul.

Acest lucru avea să se schimbe odată cu reuşita lui Laurenţiu Chiş, care a şutat imparabil de la 20 de metri, reuşind să deschidă scorul. Cu acest avantaj minim al celor de la CS Atletic Zalău s-a intrat şi la cabine.

După revenirea de la cabine, CS Atletic a continuat să controleze jocul, însă la fel ca în prima repriză, golurile s-au lăsat aşteptate. Abia pe final,  Adelin Teglaş a primit o pasă filtrantă foarte bună, iar “decarul” grupării zălăuane a finalizat cu sânge rece pentru a dubla avantajul formaţiei sălăjene.

De fapt, 2 – 0 avea să fie şi rezultatul final al întâlnirii, jucătorii celor două echipe nereuşind să mai înscrie vreun gol până la finalul partidei.

După victoria cu LPS Satu Mare, CS Atletic Zalău va evolua tot pe Stadionul “Municipal” din Zalău în etapa următoare, atunci când sâmbătă de la ora 16.00 va evolua în compania celor de la “U” Cluj.

“Am dominat meciul, ne-am creat multe ocazii, însă mingea nu a vrut să intre în poartă. Ne-au lipsit şi câţiva jucători, la fel va fi şi sâmbătă cu Universitatea Cluj, când e cel mai important meci, dar asta e, jucăm cu ce avem. Sunt mulţumit de jocul prestat cu LPS Satu Mare, sunt trei puncte şi mă bucur că am început cu dreptul noul sezon”, ne-a declarat Claudiu Cornaci.

Mai multe detalii, în ziarul Sportul Sălăjean din 15 august.   


Atletic Zalău – LPS Satu Mare 2 – 0 (1 – 0)

Au marcat: Laurenţiu Chiş şi Adelin Teglaş

CS Atletic: Gabriel Dragomir – Dănuţ Roşca, Alin Chende, Olimpiu Ardelean, Alex Taloş – Laurenţiu Chiş, Adelin Teglaş, Dragoş Pop, Neluţu Berbenţi, Vasile Horoi şi Cristian Mureşan. Au mai jucat: Raul Moldovan, Cristian Pop, Adelin Moroşan şi Raul Irimeş. Antrenor: Claudiu Cornaci


 

1340 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL