Connect with us

FOTBAL

Derby-ul comunei Băbeni, tranşat de Dumbrava Ciocmani


Ionuţ Iacob şi compania au avut 2 – 0 la pauză, dar gazdele au egalat şi puteau intra în avantaj. Până la urmă, diferenţa de valoare s-a materializat în trei goluri marcate în ultimele 10 minute a celor de la Dumbrava, care astfel s-au calificat în optimile de finală ale Cupei României


Peste 200 de spectatori au ţinut să fie prezenţi la derby-ul comunal de la Băbeni, desfăşurat duminică după-amiază cu ocazia fazei a III-a a Cupei României.

Deşi are o istorie mai recentă şi acuză unele probleme financiare, iar în sezonul trecut a avut o clasare mai slabă, Dumbrava Ciocmani a fost “vioara întâi” a jocului.

Astfel, Ionuţ Iacob a deschis scorul încă din minutul 2, pentru ca Robert Koroszi  să “dubleze” avantajul după alte câteva minute.

Până la pauză, nu s-a mai înscris, dar Dumbrava a arătat un plus şi s-au simţit venirile jucătorilor Sergiu Koroszi şi Samuel Lingurar – ambii transferaţi în această vară de la Dumbrava Gîlgău.

Ecuaţia câştigătoarei putea fi rezolvată chiar după revenirea de la vestiare, deoarece “centralul” Bogdan Cozorici a acordat o lovitură de la 11m pentru Dumbrava, dar Adrian Pop a trimis balonul peste poarta apărată de Paul Todoruţ!

Acest moment a turnat parcă plumb în ghetele oaspeţilor, în timp ce jucătorii de la Viitorul au început să se mobilizeze şi au reuşit o revenire puternică, egalând situaţia de pe tabela de marcaj, prin două goluri marcate în mai puţin de cinci minute, semnate de George Revnic şi “veteranul” Marius Teglaş!

Mai mult, amfitrionii puteau intra în avantaj, dar mingea trimisă de George Revnic a fost respinsă de Ovidiu Toma chiar de pe pe linia porţii!

Au urmat momente mai bine pentru Dorel Vişan şi compania, dar fără efect pe tabelă.

Încet-încet, Dumbrava a revenit la timona jocului şi a avut câteva bune oportunităţi de a înscrie, între care şi o bară prin Adrian Pop, cel care a fost ghinionistul partidei.

Golurile au venit, însă, spre final, când echipa din Ciocmani a marcat de trei ori în mai puţin de 10 minute!

Astfel, gruparea condusă de Gheorghe Neagotă s-a putut bucura chiar în fieful rivalilor de la Băbeni de o frumoasă calificare.

Prin acest succes, Ionuţ Iacob şi compania s-au calificat în optimile de finală ale competiţiei, acolo unde vor întâlni Silvania Cehu Silvaniei, echipă care duminică s-a impus cu scorul de 6 – 0 pe terenul de la Badon, în faţa celor de la Unirea Hereclean.

 


Viitorul Băbeni – Dumbrava Ciocmani 2 – 5 (0 – 2)

Au marcat: George Revnic (‘51) şi Marius Teglaş (‘54), respectiv Ionuţ Iacob (‘2 şi 85), Robert Koroszi (‘10 şi 90) şi Samuel Lingurar (‘90+3)

Viitorul: Paul Todoruţ – Alin Ştirb, Dan Gavra, Nicolae Lucaci, Marius Suciu, Marius Teglaş (‘66 Andrei Pop), George Revnic, Dorel Vişan - cpt. (‘89 Paul Pop), Vlad Jugrestan, Călin Luca şi Dionisiu Lakatos. Delegat: Marius Teglaş

Dumbrava: Liviu Bot (‘90+3 Alex Blidar) – Ovidiu Toma, Vlad Porumb (‘70 Răzvan Neagotă), Ionuţ Neagotă, Samuel Lingurar, Sergiu Koroszi, Daniel Crecan, Adrian Pop (‘90+3 Rareş Mureşan), Ionuţ Iacob (cpt.), Robert Koroszi şi Andrei Iacob. Rezerve: Adrian Cîmpan, Dorin Rus şi Bogdan Ilieş. Delegat: Gheorghe Neagotă

Au arbitrat: la centru: Bogdan Cozorici (Zalău), asistenţi: Katona Andrei (Tihău) şi Ionuţ Marincaş (Zalău)

Jucătorul meciului: Ionuţ Iacob


 

Ionuţ Iacob, jucător Dumbrava Ciocmani: “Ştiam că avem o echipă mult peste adversara noastră din Băbeni”

„Ne-am dorit foarte mult victoria şi să ne calificăm mai departe. Ştiam că avem o echipă mult peste adversara noastră din  Băbeni, cu atât mai mult cu cât în această vară la noi au venit câţiva jucători  buni şi care au evoluat în Liga a IV-a. În teren,  s-a şi văzut diferenţa. Partida a fost una frumoasă: am avut şi scurte momente în care jocul nu a funcţionat cum ne-am dorit, dar am revenit repede şi am reuşit să ne facem jocul şi să câştigam. Sper să facem un meci bun şi în următorul tur, chiar dacă vom întâlni un adversar mult mai puternic”.


Mai multe pe acest subiect, în ediția ziarului Sportul Sălăjean de miercuri, 8 august.

 

889 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL