Connect with us

HANDBAL

HC Zalău va mai disputa peste 10 jocuri amicale până la startul sezonului


Următoarele partide de verificare vor avea loc în Ungaria, cu Kisvardai KC, pe 7 şi 8 august


La venirea din stagiul de pregătire, handbalistele de la HC Zalău au primit trei zile liber, după care vor reveni la antrenamente şi vor continua să se pregătească pe plan local.

Până la începerea campionatului, gruparea de sub Meseş va mai avea la dispoziţie o lună de zile să se pună la punct cu pregătirea, iar pentru a se forma relaţiile de joc între jucătoare şi pentru ca lotul să devină cât mai omogen, Gheorghe Tadici a programat în luna august peste 10 jocuri de verificare.

Următoarele două amicale vor avea loc în Ungaria, pe 7 şi 8 august, când HC Zalău se va duela cu Kisvardai KC, formaţie de primă ligă în ţara vecină, la care în această vară a ajuns şi interul Ana Maria-Dragut.

De fapt, cu Kisvardai KC, gruparea de sub Meseş s-a mai duelat în perioada pregătirilor, atât în Ungaria, cât şi în Sala Sporturilor din Zalău.

De săptămâna viitoare, HC Zalău îşi va relua seria turneelor de pregătire, iar în perioada 10 – 12 augst va participa la Craiova, unde se va duela cu deţinătoarea Cupei EHF, cu SCM Rm. Vâlcea şi cu CSM Slatina.

În perioada 17 – 18 august, HC Zalău a mai fost invitată să participe şi la un turneu de pregătire ce îl va organiza HCM Rm. Vâlcea, unde vor mai fi prezente Dunărea Brăila şi Bekescsaba.

Ultimul turneu de pregătire va avea loc la Zalău, în perioada 24 – 25 august, unde de altfel, HC Zalău va mai disputa trei jocuri, adversarii urmând a fi cunoscuţi în perioada următoare.

1384 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in HANDBAL