Connect with us

FOTBAL

Zălăuanul Alexandru Băican face saltul în Liga a II-a!


După ce în ultimul sezon a fost în lotul campioanei CFR Cluj, dar a evoluat doar pentru echipa secundă în Liga a III-a, din aceast vară, fundaşul lansat în fotbalul mare de CS Viitorul Zalău va putea fi văzut în liga secundă, la Luceafărul Oradea


Alexandru Băican (n. 15.09.1998) este un alt jucător zălăuan care a învăţat tainele fotbalului la CS Viitorul Zalău, sub îndrumarea lui Daniel Sabou şi care la nici 20 de ani a ajuns în ligile superioare ale fotbalului românesc.

După ce a plecat de la CS Viitorul, Băican a evoluat ani buni pentru juniorii de la Universitatea Cluj, însă pasul spre o echipă de seniori l-a făcut la Unirea Jucu, cu care a evoluat în Liga a III-a.

În vara anului trecut, fundaşul a ajuns în curtea lui CFR Cluj şi s-a antrenat de mai multe ori cu prima echipă, sub comanda lui Dan Petrescu, dar a evoluat doar pentru formaţia secundă, tot în Liga a III-a.

Din sezonul 2018 – 2019, Alexandru Băican va face saltul în Liga a II-a, urmând să evolueze la Luceafărul Oradea, formaţie cu care a semnat un contract valabil pentru o perioadă de 3 ani de zile.

“Chiar dacă la CFR Cluj m-am antrenat cu prima echipă, am jucat doar la formaţia secundă. Am decis să vin la Luceafărul Oradea, pentru că este un alt nivel faţă de Liga a III-a. Am ales să vin aici pentru că sunt condiţii foarte bune, avem o echipă tânără şi în plus sunt şi mai aproape de casă. Avem în lot şi jucători cu experienţă şi suntem optimişti înaintea startului de campionat”, ne-a declarat Alexandru Băican.

Sp precizăm faptul că, în această vară, tânărul fotbalist s-a aflat în discuţii şi cu Astra Giurgiu.

“Nu mi-au plăcut condiţiile de la Astra şi am decis să vin la Luceafărul, unde am mai multe şanse să joc”, a mai spus fjucătorul în vârstă de 19 ani.

Mai multe pe acest subicet, în ediţia ziarului Sportul Sălăjean de miercuri, 1 august.

3455 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL