Connect with us

FOTBAL

Cetatea Buciumi renunţă la Liga a IV-a!


După doi ani în care a activat în eşalonul superior, formaţia condusă de Ioan Eugen Lazăr schimbă liniile şi la startul campionatului 2018 – 2019 se va înscrie doar în Liga a V-a, cu un lot care va fi format doar cu jucători din comună


 

Înfiinţată în vara anului 2013, Cetatea Buciumi a reuşit un salt spectaculos în fotbalul sălăjean. Încă din primul sezon, gruparea condusă de Ioan Eugen Lază a câştigat Seria Est din Liga a V-a, însă atunci nu a dorit să promoveze în Liga a IV-a. Un an mai târziu, Cetatea s-a clasat pe locul doi în campionat, dar a revenit în top în stagiunea 2015 – 2016, când a câştigat din nou campionatul din Seria Est a Ligii a V-a.Atunci, autorităţile locale au făcut eforturi, iar echipa s-a înscris în Liga IV-a.

Gruparea antrenată de Dan Lucaciu nu şi-a putut propune obiective măreţe în eşalonul superior, astfel că în primul campionat s-a clasat pe locul  8. În stagiunea 2017 – 2018, Cetatea s-a poziţionat doar pe locul 9, în ciuda faptului că a avut un lot destul de bun, dar care era format în mare parte cu jucători din afara comunei.

Acest aspect se pare că a deranjat comunitatea locală, iar în această vară s-a luat o decizie radicală, ca echipa să nu se mai înscrie în Liga a IV-a. “Nu vom mai activa în Liga a IV-a şi trebuie să ne mai conformăm şi cu alte lucruri. Decizia a fost luată ca urmare a faptului că la nivel local se doreşte ca în echipă să fie cât mai mulţi jucători din comună. În ultimul campionat s-a ajuns ca în lot să fie cam 90% dintre jucători, din afara comunei şi doar unul sau doi din Buciumi”, ne-a informat primarul Ioan Eugen Lazăr.

 

“Ne vom înscrie în Liga a V-a, iar lotul va fi format cu jucători 100% din comună”, a anunţat primarul Ioan Eugen Lazăr

 

Fotbalul va continua la Buciumi, însă la un nivel mai scăzut, deoarece Cetatea se va înscrie în Liga a V-a. De data aceasta, lotul va fi format doar cu jucători din comună. “La solicitarea oamenilor din comună şi a Consiliului Local am luat această decizie să facem în aşa fel încât să joace cât mai mulţi jucători din Buciumi. Ne vom înscrie în Liga a V-a, iar lotul va fi format cu jucători 100% din comună. Vom activa tot cu Asociaţia Sportivă Cetatea Buciumi”, a precizat primarul, care este şi conducătorul echipei.

Cei cinci ani în care Cetatea Buciumi a făcut cinste comunei nu se uită aşa uşor, astfel că primarul a ţinut să le mulţumească jucătorilor şi antrenorului Dan Lucaciu.

“Vreau să îl felicit în primul rând pe antrenorul Dan Lucaciu, să le mulţumesc jucătorilor pentru tot ce au făcut pentru această echipă, în special celor care au fost de la început. Momentele frumoase au  fost în 2013 când am început acest proiect. Le mulţumesc pentru toată activitatea, dar viaţa merge înainte. Cred că dacă ne despărţim de anumiţi jucători şi de Dan Lucaciu, vom rămâne aceeaşi prieteni şi oameni care au dat dovadă mereu de unitate”, a spus primarul.

 

“Pentru comunitate este mai important să avem o echipă în Liga a V-a cu jucători din comună, decât să fim pe locul 9 în Liga a IV-a cu jucători din alte părţi”

Decizia de a renunţa la Liga a IV-a naşte discuţii contradictorii în anturajul echipei, însă primarul Ioan Eugen Lazăr susţine că pentru comunitate este mult mai important ca echipa să joace în Liga a V-a cu jucători din comună. “Consider că sunt solicitări întemeiate, ţinând cont şi de faptul că echipa care a fost în Liga a IV-a nu a avut performanţe notabile încât să se justifice faptul că majoritatea jucătorilor erau din altă parte.Am avut noroc că am terminat şi pe locul 9. Pentru comunitate este mai important să avem o echipă în Liga a V-a cu jucători din comună, decât să fim pe locul 9 în Liga a IV-a cu jucători din alte părţ. Noi finanţăm din bugetul local acţiuni de interes local conform legislaţiei în vigoare. Aceste lucruri trebuie să se şi întâmple, fiindcă altfel este o problemă”, a precizat Ioan Eugen Lazăr.

Cât despre ce îşi va propune Cetatea Buciumi în campionatul Ligii a V-a, primarul a fost rezervat în declaraţii.

“Încă nu ştim cine se va ocupa de echipă, dar sunt mai mulţi doritori care şi-au făcut solicitări de înscriere în asociaţie.  Nu vreau să mă hazardes şi să spun că ne vom bate la primele locuri în Liga a V-a.Vreau în primul rând să se creeze o nouă emulaţie în jurul echipei din Liga a V-a, aşa cum a fost pe vremuri. Acesta este scopul principal. Aici nu este vorba de performanţă ci trebuie să existe o emulaţie ca să meargă cât mai mulţi oameni din plăcere la meci. Dacă vor veni şi rezultate mai bune cu atât mai bine. Sigur, nu îmi doresc să ne bată toată lumea, fiindcă nu am acceptat astfel de lucruri, cu toate că în Liga a IV-a s-a mai întâmplat. Au fost aceste solcitări ca la echipă să joace cât mai mulţi jucători din Buciumi, aşa cum pot şi ştiu ei. Vom intra în reabilitare cu baza sportivă şi deja am semnat contractul de finanţare. După ce vom face o bază sportivă modernă ne vom gândi şi la alte lucruri”, a încheiat primarul.

Dan Lucaciu: “Din cauza unor interese personale s-a ajuns în această situaţie. Este un pas înapoi pentru comuna Buciumi”

Fără doar şi poate, la performanţele reuşite de Cetatea Buciumi, un mare merit îl are antrenorul Dan Lucaciu, cel care a reuşit să convingă jucători cu experienţă, chiar şi în Liga a III-a, să vină şi să joace la Buciumi.

În această vară, antrenorul a rămas însă cu un gust amar când a aflat că Cetatea nu se va mai înscrie în Liga a IV-a, astfel că a ţinut să facă unele precizări.

“Din cauza unor supărări şi interese personale s-a ajuns în această situaţie. Domnul primar ne-a anunţat că nu mai finanţează echipa dacă majoritatea jucătorilor nu sunt din Buciumi. Nu am acceptat acest lucru şi împreună cu jucătorii din Zalău am hotărât să plecăm de la echipă. A fost o perioadă foarte frumoasă la Buciumi, cu rezultate bune, cu excepţia returului din acest campionat, când şi jucătorii au simţit că primarul s-a cam îndepărtat de echipă. Domnul primar ar trebui să nu uite că pe spatele acestei echipe care a muncit în teren şi a avut rezultate bune, el  şi-a făcut imagine. Cred că este un interes personal ca echipa să meargă în Liga a V-a şi să aibă doar jucători din comună. Sunt curios însă să văd dacă va reuşi să formeze un lot doar cu jucători localnici. Pentru comuna Buciumi este un pas înapoi. Am rămas toţi cu un gust amar, fiindcă domnul primar nu a avut bunul simţ ca la banchet să vină şi să îşi ia rămas bun de la jucători”, ne-a declarat antrenorul Dan Lucaciu, cel care a dus echipa de două ori pe primul loc în Seria Est din Liga a V-a, eşalon în care s-a mai clasat o dată şi pe locul secund.

În Liga a IV-a, Cetatea Buciumi a fost pe locul 8 în sezonul 2016 – 2017, iar în stagiunea trecută s-a clasat pe locul 9. Echipa antrenată de Lucaciu a mai jucat de două ori în semifinalele fazei judeţene a Cupei României, iar la Cupa AJF a fost de două ori pe podium. Şi la Cupa “Primăverii”, Cetatea a reuşit să termine pe locul 3 la ediţia din acest an.

 

1426 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL