Connect with us

FOTBAL

Antrenorul Alexandru Pop pleacă de la Viitorul la Atletic Zalău!


După doar un an petrecut la clubul lui Daniel Sabou, tehnicianul a decis să facă o schimbare şi din această vară va trece la “rivala” CS Atletic Zalău, unde se va ocupa de pregătirea juniorilor republicani B


În ultimul sezon, CS Atletic Zalău a fost singurul club din Sălaj afiliat la Federaţia Română de Fotbal, care ne-a reprezentat judeţul cu două echipe în Campionatul Naţional de juniori republicani, unde a avut rezultate bune.

Şi în sezonul 2018 – 2019, CS Atletic va evolua la acest nivel, însă de data aceasta va trebui să aibă la ambele grupe antrenori cu licenţa A UEFA. Cum în cadrul clubului doar Claudiu Cornaci este singurul antrenor pe cale să obţină această calificare, oficialii de la CS Atletic s-au orientat spre încă un tehnician cu Licenţa A UEFA.

Soluţia se pare că a fost găsită destul de repede, astfel că gruparea condusă de Paul Hodiş i-a făcut o propunere lui Alexandru Pop de a veni la CS Atletic. Acesta a pregătit în ultimul an două grupe de juniori de la CS Viitorul Zalău, cu care a câştigat campionatele judeţene de juniori D şi E.

“Toată vara am stat pe gânduri şi m-am hotărât să plec la CS Atletic Zalău unde voi antrena grupa de juniori republicani B. Este cu totul altceva să pregăteşti o grupă de juniori republicani sau să antrenezi grupe mici. Sper că am luat o decizie bună. Şi la CS Viitorul Zalău am avut o perioadă foarte frumoasă, unde am antrenat juniori talentaţi şi nu am ce să le reproşez celor de acolo. Le doresc baftă şi să aibă rezultate cât mai bune. La CS Atletic va fi o nouă provocare pentru mine şi sunt conştient că va fi mult de muncă, dar mie îmi place să muncesc la acest nivel”, ne-a declarat Alexandru Pop, cel care deţine Licenta A UEFA din 2016.

Înainte să ajungă la CS Viitorul Zalău “Duţu” Pop a mai antrenat ani buni la juniorii republicani de la FC Zalău.

Să mai spunem că Alexandru Pop este al doilea antrenor care în ultimii ani o lasă pe CS Viitorul Zalău şi pleacă la CS Atletic. În 2016, Laurean Flonta a luat decizia de a pleca de la clubul lui Daniel Sabou pentru a antrena la clubul condus de Paul Hodiş.

 

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in FOTBAL