HC Zalău joacă în devans, la Deva                           Săbiile se ascut înaintea derby-ului Tomis - Remat


Caută articole

Filtrează articole


Ediţia tipărită

ed_azi.jpg

ALTE SPORTURI

LUPTE LIBERE

11.05.2010 - 13:38

Sorţii nu au fost de partea noastră

Sorţii nu au fost de partea noastră

Lupte
libere: Campionatul Naţional de seniori - individual


 





 


Dacă la box
cei mai bine cotaţi sportivi sunt desemnaţi capi de serie, nu acelaşi lucru se întâmplă
la lupte libere, unde se aplică doar criteriul tragerii la sorţi. Astfel, la
categoria 84 kg, unde a concurat Ciprian Stanciu, au participat nu mai puţin de
20 de luptători, astfel că întrecerea a fost una extrem de disputată. Din păcate,
luptătorul nostru s-a clasat doar pe locul VIII, vizibil afectat de durerile pe
care le-a resimţit la claviculă, unde, sezonul trecut a suferit o accidentare
gravă. Un număr ridicat de concurenţi s-au aliniat şi la categoria 55 kg.
Cristian Crişan, reprezentatul nostru la această categorie, s-a clasat pe locul
VII, după ce a pierdut încă din primul meci, în faţa vicecampionului naţional.
Trebuie să spunem că din seria în care a fost repartizat Crişan au făcut parte
o sumedenie de luptători valoroşi, în timp ce, în cealaltă serie, au fost
sportivi mai accesibili. La final, antrenorul nostru ne-a mărturisit: “Nu am
avut şansă la tragerea la sorţi. Iniţial, mi-am propus o medalie, dar e greu să
lupţi cu sportivi ce evoluează în Germania. Cristian Crişan a avut neşansa să
lupte din primul meci cu vicecampionul naţional, în timp ce Ciprian Stanciu s-a
chinuit, după ce a resimţit dureri la claviculă”.


Următoarea
competiţie în care vor fi angrenaţi luptătorii de la CSM Zalău, este vorba de
finala Campionatelor Naţionale individuale pentru copii, va avea loc la finele
săptămânii. Antrenorul Ciprian Stanciu îşi doreşte să participe cu un număr cât
mai mare de luptători, dar totul va depinde de suma de bani alocată. Totuşi,
Stanciu vrea cel puţin 2 medalii, iar cei vizaţi sunt Raul Fărcaş şi Alexandru
Mercea.     Ciprian PETRAN


 


Vizualizari: 1527


Printeaza Trimite pe messenger
Comentarii
Sportul Sălăjean îşi rezervă dreptul de a modera comentariile
Nume:*
Email:
Comentariu:*
Introduceti textul din imagine:*captcha image

 

Clasamente

LIGA A III-A, SERIA A 6-A
1Corona 2010 Brasov33
2Olimpia Satu Mare31
3Unirea Ungheni28
4FCM Avantul Reghin27
5Universitatea II Cluj26
6SESO Campia Turzii26
7Unirea Tarlungeni25
8FC ZALĂU24
9Sanatatea Cluj-Napoca21
10Unirea Floresti20
11CFR II Cluj18
12FCM II Targu Mures18
13Vointa Livezile15
14Unirea Dej15
15CS Zlatna9
16Gloria II Bistrita7
anterior alte clasamente urmator

Vremea (Meteo)

Newsletter