Connect with us

ATLETISM

Bronz balcanic pentru zălăuanul Robert Parge


Aflat pe val în ultimii doi ani, sprinterul Robert Parge care aleargă de la finalul junioratului pentru Clubul Sportiv Universitatea Cluj, a reușit săptămâna trecută să cucerească medalia de bronz în cadrul Campionatelor Balcanice de Atletism rezervate seniorilor


Cea de-a 71-a ediţie a Campionatelor Balcanice rezervate seniorilor, competiţie găzduită de Stara Zagora (Bulgaria), s-a încheiat cu victoria echipei naţionale a României.

Tricolorii au reuşit să cucerească 23 de medalii din care 9 de aur, 8 de argint şi 6 de bronz.

În competiţia feminină sportivele din ţara noastră au urcat de 13 ori pe podium şi au cucerit 5 titluri balcanice, 5 medalii de argint şi alte trei de bronz. În întrecerile masculine băieţii noştri au câştigat 10 medalii (4 de aur, 3 de argint şi 3 de bronz. Spre bucuria iubitorilor de atletism din Sălaj, la palmaresul echipei naţionale şi-a adus contribuţia şi zălăuanul Robert Parge care a reuşit să termine cursa de 400 de metri plat locul 3 în ierarhia general cu o performanţă de 46 de secunde şi 44 de sutimi.

Dezamăgit puţin de rezultatul obţinut din cauza faptului că a fost repartizat într-o serienu foarte puternică, Robert şi-a exprimat speranţa în obţinerea unor performanţe mai bune în competiţiile care urmează: Campionatul Național de seniori de la Piteşti 26-27 iulie, respectiv Campionatul European de Atletism de la Berlin 7-12 august.

”Performanţa şi poziţia ocupată în clasamentul final al probei de 400 de metri de la ”balcaniadă” nu mă mulţumesc, însă aşa a fost să fie de această dată. La 400 ne-a pus pe capi de serie şi ne-a împrăştiat pe cei mai buni. Am alergat singur 300 m şi de aceea şi timpul de 46’44’’. Bine că sunt sănătos şi pot să mă antrenez pentru ceea ce urmează. Săptămâna viitoare (n. r. săptămâna aceasta), în zilele de joi şi vineri sunt programate Campionatele Naţionale de tineret şi seniori unde îmi doresc să obţin titlurile de campion, iar mai apoi urmează Campionatul European unde voi alerga la două probe: 400 metri plat şi 4 x 400 m. <<Pe ultima sută de metri>>, la Campionatul balcanic, am reuşit să ne calificăm şi cu ştafeta. Obiectivul meu pentru cele două competiţii este să-mi fac din nou un record personal şi să ating faza semifinală în competiţia de la Berlin” – a afirmat Robert Parge.

Aşadar sprinterul zălăuan se pregăteşte intens pentru europenele din Germania unde pe lângă seriile de la 400 de metri va mai lua starul alături de Cristian Radu, Constantin Andonii şi David Năstase în proba de ştafetă 4 x 400 de metri.

699 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in ATLETISM