Connect with us

FOTBAL

LOVITURĂ SUB CENTURĂ. Dumbrava Gîlgău a transferat 3 dintre cei mai buni jucători de la rivala Rapid Jibou!!!


În sezonul trecut, fosta campioană a Sălajului a ratat titlul chiar în ultima partidă, după un eșec pe teren propriu în fața rivalei Rapid Jibou. Întâmplător sau nu, gruparea din comuna Bălan se răzbună și “sparge” lotul formaţiei de pe Someş, arătându-şi intenţiile de a se bate la locul 1 şi la promovare


Dumbrava Gîlgău dă lovitura pe piaţa transferurilor! Astfel, echipa pregătită de Marius Paşca s-a întărit serios şi chiar din rândul rivalelor.

Totul, într-o perioadă în care oraşul de pe Someş visează la revenirea în al treilea eşalon, după ani şi ani, şi într-o perioadă în care primarul Dan Ghiurco şi-a anunţat susţinerea, iar Primăria şi Consiliul Local pregătesc un buget pentru promovarea şi chiar prezenţa în Liga a III-a.

Cu toate acestea, formaţia pregătită de Ciprian Roja, nu numai că nu a reuşit achiziţii importante, dar a şi pierdut câteva piese de bază. Este vorba despre Marius Haiduc şi fraţii Mihai şi Raul Brânduşe, care recent au fost transferaţi la rivala Dumbrava Gîlgău!

Pentru aceste tranzacţii nici măcar nu a avut nevoie de acceptul preşedintelui jibouan – Marius Stana, deoarece cei trei fotbalişti au fost aduşi pe Gâlgău Arena după ce Dumbrava le-a făcut contracte de profesionişti!

Contractele acestora au şi fost înregistrate la ITM, iar fraţii Brînduşe şi Haiduc au efectuat analizele medicale la Policlinica Salvosan Ciobanca din Zalău, iar săptămâna viitoare vor fi prezenţi la reunirea echipei din comuna Bălan!

Este o lovitură destul de puternică pentru jibouani, dar totul vine şi ca o replică, după ce Rapidul a oprit Dumbrava în drumul  spre titlu, în chiar în ultima etapă pe Gîlgău Arena, stricând sărbătoarea în comuna Bălan, declanşând totodată fiesta la Mirşid.

În ce o priveşte pe vicecampioana Rapid Jibou, se pare că aceasta nu sunt şi ultimele pierderi, deoarece circulă zvonuri cum că şi alţi jucători jucători de valoare ar putea părăsi gruparea de pe Someş în această vară.

Mai multe pe acest subiect, în ediţia ziarului Sportul Sălăjean de miercuri, 25 iulie.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in FOTBAL