Connect with us

Ştiri din Sălaj

REPORTAJ. Ip, comuna ce cunoaşte o mare dezvoltare pe toate planurile. FOTO


Sub buna administraţie condusă de primarul Markus Laszlo, comuna Ip aflată la aproape 50 de km de municipiul Zalău oferă condiţii foarte  bune de infrastructură, astfel că de anul viitor se va putea lăuda cu toate drumurile şi uliţele asfaltate. Comuna Ip se poate deja mândri şi pe domeniul sportiv, cu trei baze moderne, iar din această vară cu două echipe de fotbal la seniori, dar şi cu un centru de copii şi juniori!


Markus Laszlo – primarul comunei Ip: “Ar fi multe de făcut într-o comună, iar omul are pretenţii, dar deocamdată trebuie să prioritizăm lucrurile. Când am devenit primar am promis că ceea ce vreau să fac o voi face cu inima curată. Încerc să fac lucruri bune spre binele tuturor, iar comuna noastră să arate tot mai bine. Nu întotdeauna poţi să reuşeşti totul, deşi oamenii aşa cred că o primărie poate să rezolve orice problemă. Simt că marea majoritate a populaţiei este mulţumită, iar noi, cei din Primărie, ne vom strădui să facem ce este mai bine pentru comunitate. Trebuie să ne respectăm între noi, să trăim în pace şi în armonie, iar oamenii să fie mai înţelegători”

Comuna Ip dispune de o aşezare geografică privilegiată şi de condiţii naturale favorizante, datorită cărora omul a vieţuit aici încă din timpuri preistorice. Cercetările arheologice au dovedit prezenţa omului din epoca neolitică la Zăuan şi Ip, însă primul document scris care atestă existenţa acestor aşezări în calitate de localitate este Regestrumul din Oradea.

Reşedinţa de comună Ip a fost atestată documentar pentru prima dată în 1208 sub denumirea de villa Ypu, denumirea actuală provine din 1854. Localitatea Cosniciu de Jos a fost atestată documentar pentru prima dată în 1213 sub denumirea de Villa Coznis, Zăuan în 1249 sub denumirea de Terra Zwan, Cosniciu de Sus în 1341 sub denumirea de Kosnich, iar cea mai recent menţionată documentar a fost Zăuan-Băi, în 1913. Urmărind evoluţia populaţiei, în ultimii ani, sub aspectul numărului de locuitori, se constată o continuă scădere, deci putem vorbi de o evoluţie negativă.

Dacă, în anul 1990, comuna  numără 4.290 persoane, în 2011 se regăsesc doar 3.598 de suflete. Cauzele scăderii sunt de natură economică, şi nu numai. Centrele urbane din apropiere au atras majoritatea forţei de muncă tinere, iar în ultimii ani se constată o emigrare a tinerilor în statele europene cum ar fi Italia, Spania, Germania, Ungaria şi Anglia.

Diminuarea populaţiei, îndeosebi în grupa tinerilor şi a persoanelor de vârstă mijlocie, a condus la îmbătrânirea populaţiei şi implicit la scăderea forţei de muncă tinere. Conform ultimului recensământ (2011) din cei 3598 de locuitori ai comunei 1348 erau etnici români, 1736 etnici maghiari, 421 etnici rromi şi 93 etnici slovaci. Comuna Ip este situată la contactul dintre Depresiunea Şimleului şi Dealurile Camărului; localităţile Ip, Zăuan, Zăuan-Băi (la nord de râul Barcău) se includ în Dealurile Camărului, iar teritoriul localităţilor Cosniciu de Jos şi Cosniciu de Sus (la sud de râul Barcău) aparţin Depresiunii Şimleului.

Teritoriul comunei  include şi un relief de luncă (lunca Barcăului), însă dealurile ocupă cea mai mare parte a comunei, altitudinea maximă fiind de 326,7 m. Relieful modelat de rocile sedimentare este variat, rezultând forme de relief şi peisaje distincte care pot fi valorificate prin intermediul plimbărilor în natură şi a drumeţiilor. Râul Barcău aparţine bazinului hidrografic al Crişurilor, reprezentând afluentul cel mai nordic, având o lungime de 147 de km.

Pe teritoriul comunei Ip râul prezintă un curs leneş şi meandrat, care poate fi valorificat prin diferite activităţi recreative (pescuit, băi), dar pot apărea şi unele fenomene hidrologice de risc, dintre care cele mai frecvente sunt inundatiile si secetele. Balta pentru pescuit de la Cosniciu de Jos – poate fi valorificat prin activităţi recreative de diferite tipuri (băi, relaxare prin simpla admirare a peisajului), asigurând în acelaşi timp resurse de faună piscicolă pentru practicarea pescuitului sportiv.

Apele freatice în locurile joase de luncă sunt aproape de  suprafaţă şi au tendinţa de a produce înmlaştiniri. În cadrul apelor de adâncime se diferenţiază cele ascensionale (arteziene), acumulate în stratele de nisip şi pietriş pannoniene.

La Zăuan-Băi există izvoare de apă minerală sulfată – magneziană – calcică (cu sare amară)  extrem de rară în România, cu eficienţă în tratarea bolilor reumatice, diabetice, gastrice, ginecologice, fapt dovedit de cercetările ştiinţifice realizate în anii ’60. În trecut, aceste izvoare erau valorificate prin cură internă şi externă, băile au fost alimentate din două fântâni şi au fost încălzite în căldări mari, după care au fost răsturnate în vane de baie; cu trecerea timpului oamenii au uitat de existenţa lor.

Clima unei aşezări este influenţată în primul rând de poziţia aşezării, dar şi de configuraţia majoră a reliefului, de configuraţia de detaliu, chiar şi de învelişul vegetal, în special vegetaţia forestieră. Clima la rândul său acţionează în mod pozitiv sau negativ asupra organismului uman, stimulând sau degradând starea lui de sănătate.

Clima şi componentele sale sunt utilizate în cadrul aeroterapiei şi climatoterapiei, ca mijloace terapeutice cu ajutorul cărora poate fi ameliorată starea de sănătate al organismului uman. Prin poziţia sa, comuna Ip se încadrează în sectorul de climă continental-moderată, care caracterizează regiunile vestice şi nord-vestice ale ţării noastre  şi este supus unei circulaţii vestice predominante.

Deşi se află la aproape 50 de km de municipiul Zalău, comuna Ip este dezvoltată din punct de vedere al infrastructurii şi al altor condiţii de care dispun locuitorii acestei aşezări. Am constatat acest lucru şi noi, reporterii de la ziarul Sportul Sălăjean şi Ştiri din Sălaj, în vizita pe care am făcut-o în comuna condusă din anul 2012 de primarul Markus Laszlo.

Sub o bună administraţie, Ip devine o comună modernă, care se dezvoltă pe toate planurile, chiar dacă nu se poate lăuda cu un buget foarte mare.

“Din păcate bugetul este tot mai restrâns, dar spre binele populaţiei s-au redus nişte taxe pe terenuri. Şi firmele mari care sunt pe raza comunei au probleme şi nu pot să îşi achite toate dările. Perspectiva de viitor nu este tare strălucită, dar încercăm să ne dezvoltăm cum putem. Până acum au fost ani buni, productivi şi am realizat multe, dar sperăm ca şi în perioada următoare să reuşim să facem investiţii necesare pentru populaţie”, ne-a informat primarul Markus Laszlo.

Încep  lucrările la canalizare în localităţile Zăuan şi Ip!

De ani buni, în centrul comunal şi în Zăuan există reţea de apă. Autorităţile locale încearcă acelaşi lucru în alte localităţi din comună, astfel ca şi sătenii din Cosniciu de Jos şi Cosniciu de Sus să aibă aceste facilităţi. Până când reţeaua de apă va ajunge şi în cele două sate, cei din Zăuan şi Ip se vor putea bucura şi de canalizare, după o măreaţă lucrare pe care primarul vrea să o demareze încă din această toamnă.

“Vom începe în această toamnă canalizarea la Zăuan şi Ip. Deja contractul este semnat de anul trecut şi sper ca în cel mai scurt timp să se demareze şi lucrările. Este o lucrare măreaţă şi trebuie să contribuim şi noi cu o anumită sumă. Va fi o mare realizare pentru noi”, ne-a spus primarul, care îi roagă pe locuitori să fie înţelegători pe durata lucrărilor.

“Normal că o astfel de lucrare aduce şi neplăceri pentru locuitori, dar deja i-am pregătit pe oameni să se aştepte la un mic şantier, fiindcă vor fi şi zone unde trotuarele şi drumurile se vor sparge, dar le vom remedia după ce se va finaliza investiţia. Va fi un disconfort, dar cred că într-un an, maxim doi, această măreaţă lucrare se poate finaliza. În proiect avem o staţie de epurare modernă şi automatizată. Lucrarea este foarte bine concepută, dar vom vedea ce va fi în realitate, fiindcă depinde foarte mult şi de cum populaţia se va racorda.  Noi vom încerca să-i convingem pe toţi locuitorii să se racordeze la reţea. Sistemul nu poate funcţiona corespunzător dacă nu sunt  suficiente gospodării racordate. Dorim să rezolvăm şi problema apei din Cosniciu de Jos şi Cosniciu de Sus.  După ce vom avea apă şi în aceste două sate ne vom putea gândi şi la canalizare”, ne-a precizat interlocutorul.

Comuna va avea toate drumurile şi ”uliţele” asfaltate

Din punct de vedere al infrastructurii rutiere, comuna Ip stă foarte bine şi are în momentul de faţă asfalt pe 90% din drumurile comunale şi “uliţe”. Procentajul drumurilor asfaltate va fi de 100 % chiar din perioada următoare, având în vedere că a fost câştigat un proiect ce prevede asfaltarea distanţei de 8,5 km care încă nu a fost pusă la punct.

“Al doilea proiect pe care îl avem şi care se va demara şi mai rapid decât sistemul de canalizare este asfaltarea drumurilor. În comună au mai rămas neasfaltaţi 8,5 km de drumuri, pe porţiuni mai mici, dar proiectul este semnat. Absolut toate drumurile urmează să fie asfaltate! În această lună se termină licitaţia şi sper ca  prin septembrie să ne apucăm de treabă. În zonele care sunt locuite nu va mai exista niciun kilometru de drum neasfaltat”, ne-a informat primarul. Pe viitor, autorităţile locale au în plan să obţină proiecte şi pentru drumurile agricole. “Drumurile agricole le-am mai pus la punct şi au fost pietruite. În timp vrem să depunem  proiecte şi să le asfaltăm, dar deocamdată ne bucurăm că în comună vom avem drumuri comunale şi uliţe asfaltate în proporţie de 100%”, a mai adăugat Markus Laszlo.

Cămin cultural nou în satul Cosniciu de Jos

Pe cât posibil, Primăria şi Consiliul Local Ip a făcut investiţii în mai toate domeniile. Doar de când Markus Laszlo a preluat al doilea mandat, la Ip s-a construit o grădiniţă nouă care a fost şi dotată corespunzător, iar tot  în centrul comunal s-a ridicat şi o capelă. S-au pus la punct şcolile şi s-au reabilitat din temelii căminele din Ip şi Zăuan, iar acum se află spre finalizare căminul din Cosniciu de Jos.

“Am investit foarte mult pentru reabilitarea căminelor culturale. În Ip şi în Zăuan s-au pus la punct anii trecuţi, iar acum avem aproape finalizat căminul din Cosniciu de Jos. Prima dată am încercat să reabilităm vechiul cămin, dar nu s-a putut, astfel că a fost demolat şi s-a început unul de la zero. Când va fi finalizat va fi  foarte frumos şi va avea toate condiţiile. Suntem pe final cu lucrările şi cred că va putea fi dat în folosinţă în toamnă”, ne-a informat interlocutorul nostru.

Fântâni arteziene cu foişoare, în fiecare sat!

O investiţie importantă au reuşit-o autorităţile  locale în fiecare sat din comuna Ip, astfel că s-au amenajat fântâni arteziene cu foişoare. În Cosniciu de Jos, Cosniciu de Sus şi în Zăuan, acestea au fost deja finalizate, iar localnicii se pot bucura de apă potabilă de o calitate foarte bună.

“Am constatat că a existat o dorinţă mare din partea populaţiei să avem fântâni arteziene în toate satele şi am reuşit să finalizăm trei dintre ele, la Cosniciu de Jos, Cosniciu de Sus şi în Zăuan. Se lucrează acum şi în Ip, lângă parc. S-a forat la 250 de metri şi a trebuit să folosim sistemul de pompare. Apa are debit bun şi este potabilă. Este un lucru foarte importat ca oamenii să aibă de unde lua apă potabilă. Mulţi dintre ei au şi fântâni, dar apa nu are o calitate la fel de bună”, ne-a infromat primarul.

La fiecare fântână arteziană s-a construit şi un foişor, devenind astfel şi un loc de recreere. Un alte aspect important al fântânilor este că fiecare are un sistem de pornire şi oprire automat.

 Comuna are trei baze sportive moderne, dar şi un teren sintetic!

Iubitorii de fotbal şi de mişcare se pot bucura  de condiţii foarte bune pentru a practica sportul, iar în comuna Ip există trei baze sportive moderne, la Zăuan, Ip şi la Cosniciu de Jos, toate fiind într-o stare bună, având în vedere că Primăria şi Consiliul Local le întreţine corespunzător. Doar la Cosniciu şi la Ip există activitate sportivă, în timp ce la Zăuan baza sportivă poate fi folosită doar de către cei dornici de mişcare, deoarece echipa de fotbal s-a desfiinţat de câţiva ani.

“Avem trei baze sportive care sunt puse la punct, dar din păcate la  Zăuan nu mai este activitate din lipsă de tineret. Ne întristează acest lucru, însă pur şi simplu nu este cu cine să se poată forma din nou o echipă”, a precizat Markus Laszlo. Din 2016, în centrul comunal s-a mai dat în folosinţă şi un teren sintetic, care este extrem de util pentru tineri, dar şi pentru elevii de la şcoală. “Chiar îmi place când văd că în fiecare zi, tinerii vin şi fac mişcare la terenul sintetic. După ce am investit în trei baze sportive, am decis că este nevoie şi de un teren sintetic şi nu ne pare rău de această investiţie”, a precizat primarul.

Steaua Cosniciu vrea în Liga a IV-a!

După ce acum trei ani avea chiar două echipe în Liga a V-a, comuna Ip a rămas doar cu Steaua Cosniciu, care a devenit o formaţie redutabilă în Seria Vest. Dacă în stagiunea 2016 – 2017 s-a clasat pe locul 3, în campionatul trecut, formaţia condusă de Radu Chiorean a fost foarte aproape de câştigarea campionatului, dar până la urmă s-a clasat pe locul secund, în spatele liderului Voinţa Derşida.

Chiar şi aşa, Steaua Cosniciu vrea să promoveze în Liga a IV-a, mai ales că are şi condiţii pentru eşalonul superior. “Am făcut un campionat bun şi cu puţină atenţie puteam termina pe primul loc. Din păcate la meciurile importante ne-au lipsit câţiva jucători, iar acest lucru ne-a costat. Chiar dacă ne-am clasat pe locul 2, noi vrem în Liga a IV-a şi dacă cumva nu promovează Voinţa Derşida noi vom avea acest drept. Şi în cazul în care Liga a IV-a se va face cu 16 echipe, ar fi normal să fim primiţi noi, nu ultima clasată, care a făcut doar 5 puncte. Vom depune o cerere la AJF Sălaj şi sperăm că vom fi primiţi, fiindcă avem condiţii, iar Primăria şi Consiliul Local ne va susţine. Vom mai aduce şi alţi sponsori”, ne-a declarat conducătorul Radu Chiorean.

Primarul Markus Laszlo a şi spus că nu s-ar împotrivi ca Steaua Cosniciu să activeze în Liga a IV-a, astfel că Primăria şi Consiliul Local va încerca să asigure finanţare şi pentru eşalonul superior, chiar dacă costurile sunt mult mai mari.

“Sunt mândru de Steaua Cosniciu. I-am felicitat pe băieţi pentru ce au reuşit în acest campionat. Din partea mea au tot ajutorul chiar şi în Liga a IV-a, dar în limita posibilităţilor, fiindcă în cazul în care vor promova, cheltuielile sunt mai mari. Cei de la Cosniciu au o echipă bună şi puteau câştiga campionatul”, a spus primarul.

La Ip se pune accentul şi pe juniori

De câţiva ani, în centrul comunal a fost construită o bază sportivă modernă, dar care a stat în pustiu o perioadă. De anul trecut, la terenul de fotbal din Ip există din nou activitate, după ce Nagy Mihai a format o grupă de juniori D. Aceasta a fost înscrisă în campionat, iar pentru primul sezon, AS Juniorul Ip a reuşit să se claseze pe locul 7, contabilizând patru victorii şi o remiză în 16 etape.

“Pentru primul sezon pot spune că copiii s-au mişcat bine. Încă nu au experienţă, dar cu siguranţă vor creşte în anii următori. Este important că avem şi o grupă de juniori la Ip, deoarece în zonă sunt mulţi copii. Vom avea echipă de juniori şi în campionatul următor”, ne-a informat antrenorul Nagy Mihai, cel care a pus bazele echipei de juniori, dar care în sezoanele trecute s-a ocupat şi de echipa de la Kemer Camăr.

Din această vară, echipă de Liga a V-a şi la Ip

Fotbalul din Ip ajunge la un alt nivel din această vară. Dacă Steaua Cosniciu are gânduri măreţe şi vrea în Liga a IV-a, în comună va mai apărea o echipă, la Ip, acolo unde “sportul rege” a avut o tradiţie prin Minerul Ip.

“Şi la Ip se doreşte formarea unei echipe din Liga a V-a. Aici a fost o mare tradiţie, iar dacă sunt din nou iubitori de fotbal de ce să nu le satisfacem dorinţa de a juca într-un campionat. Până la urmă este important să existe activitate, iar oamenii să aibă unde să îşi petreacă duminica timpul liber. Un meci de fotbal este un bun moment pentru ca localnicii să vină la stadion şi să socializeze. Voi fi bucuros pentru echipa din Ip dacă reuşeşte să se formeze şi să se înscrie în campionat, dar eu îmi doresc ca majoritatea jucătorilor să fie din comună. O şansă trebuie să le dăm şi celor din Ip. Sportul este foarte important şi este un exemplu pentru tineri. De aceea nu trebuie neglijat, însă pentru noi vor fi nişte cheltuieli mai mari, mai ales dacă şi Steaua Cosniciu intră în Liga a IV-a. Eu mă bucur că avem şi o grupă de juniori, fiindcă  trebuie să punem accentul şi pe viitor”, ne-a declarat primarul.

Nagy Mihai se va ocupa şi de echipa de seniori care se va numi AS Ip şi care se va înscrie în Liga a V-a, dar şi în faza judeţeană a Cupei României, care va începe pe 22 iulie. “De câţiva ani am în plan să formez o echipă de seniori la Ip, iar acum se pare că vom reuşi. Lotul va avea în componenţă jucători din comună, dar şi câţiva din comunele limitrofe”, ne-a informat Nagy Mihai.

Planuri de viitor: un sediu nou al Primăriei

Markus Laszo se află la jumătatea celui de-al doilea mandat, dar mai are multe în plan să realizeze în comuna Ip. Un proiect de viitor ar fi construirea unui sediu nou al Primăriei, mult mai cochet şi mai încăpător.

“Mai am doi ani de mandat şi voi vedea ce îşi doreşte populaţia. Dacă simt pulsul populaţiei că mă vrea poate mai încep un mandat deşi nu stau foarte bine cu sănătatea. Atunci îmi voi propune lucruri şi mai măreţe. Dacă nu, finalizăm ce am început şi mergem mai departe. Comuna Ip stă foarte bine din punct de vedere al infrastructurii faţă de alte comune. Am avea nevoie de un sediu nou al Primăriei pentru că actualul amplasament devine neîncăpător, fiindcă a fost făcut într-un bloc unde erau apartamente. Spaţiul este restrâns şi când avem diferite şedinţe şi întâlniri ne mutăm de multe ori la cămin. Avem un loc foarte frumos pentru o nouă Primărie, în centrul comunal. Am şi cerut un proiect care este pe cale să fie finalizat. Vom încerca să atragem surse, iar dacă nu vom reuşi ne vom apuca din sursele noastre”, a precizat primarul, care în viitor îşi doreşte ca în fiecare sat din comună să se construiască câte o capelă, dar să fie schimbat şi iluminatul public cu leduri.

Markus Laszlo: “Încercăm să facem cât mai multe lucruri bune pentru comunitate”

Concluziile după vizita în comuna Ip sunt pozitive şi am văzut cum o comună aflată la mare distanţă de municipiul Zalău s-a dezvoltat pe toate planurile. Însă, primarul Markus Laszlo nu vrea să se oprească aici şi îi asigură pe locuitori  că pe viitor autorităţile locale vor să facă şi alte investiţii utile pentru comunitate.

“Ar fi multe de făcut într-o comună, iar omul are pretenţii, dar deocamdată trebuie să prioritizăm lucrurile. Când am devenit primar am promis că ceea ce vreau să fac o voi face cu inimia curată. Încerc să fac lucruri bune spre binele tuturor, iar comuna noastră să arate tot mai bine. Nu întotdeauna poţi să reuşeşti totul, deşi oamenii aşa cred că o primărie poate să rezolve orice problemă. Simt că marea majoritate a populaţiei este mulţumită, iar noi, cei din Primărie, ne vom strădui să facem ce este mai bine pentru comunitate. Trebuie să ne respectăm între noi, să trăim în pace şi în armonie, iar oamenii să fie mai înţelegători”, au fost cuvintele de final ale primarului Markus Laszlo.

4546 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj