Connect with us

DIVERSE

Adrian Dregan – jucător Autovip: ”Ne-am fi aşteptat să ieşim din grupe la turneul final de la Alba Iulia”


Jucătorul campioanei regionale s-a declarat dezamăgit de faptul că echipa sa nu a ieşit din grupe, însă este de părere că Autovip a avut şi ghinion, după ce în primele două meciuri a pierdut la loviturile de departajare


După ce la Arad a devenit Campioană Regională în urma unei finale câştigate cu Dia Guard Divino, Autovip nu a avut o evoluţie la fel de bună şi la turneul final de la Alba Iulia, unde nu a depăşit faza grupelor.

Sălăjenii au contabilizat cinci puncte, dar s-au clasat pe locul 3 şi au ratat prezenţa în sferturi. Unul dintre cei mai experimentaţi jucători de la Autovip – Adrian Dregan – consider că altfel era parcursul echipei sale, dacă debuta cu victorie. Până la urmă, Autovip a avut şi ghinion, după ce primele două jocuri le-a pierdut la loviturile de departajare.

“Am pierdut pe mâna noastră. Dacă am fi câştigat primul meci în care am condus cu 2 – 0, eram calificaţi în sferturi, iar acolo se putea întâmpla orice. Ne-am fi aşteptat să ieşim din grupe, dar am început rău turneul şi în plus, în prima zi am avut trei jocuri. Dacă începeam cu o victorie, sunt sigur că jucam altcumva în următoarele jocuri. Nivleul competiţiei a fost foarte echilibrat  şi în mare parte, calificarea în sferturi s-a decis în ultimul meci”, a spus Adrian Dregan.

276 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in DIVERSE