Connect with us

Pescuit și Vânătoare

Poliţist mort, în timp ce se afla la pescuit


Bărbatul de 44 de ani era poliţist în centru Operaţional al IPJ Bihor şi şi-a găsit sfârşitul într-o baltă privată de lângă localitatea bihoreană Ianca


Tragedie în Bihor, după ce un poliţist a dededat înecat într-o baltă privată de lângă localitatea Ianca.

În vârstă de 44 de ani, poliţistul se afla la balta de agrement situată la 25 de km de Oradea alături de familie. Acesta a pescuit câteva ore în şir, după care, spre seară a decis să intre în baltă să înoate. A fost o decizie care avea să se dovedească a fi fatală.

Odată intrat în lac, acesta nu a mai reuşit să iasă la suprafaţă, iar când au sesizat că poliţistul nu mai iese la suprafaţă, membri familiei au anunţat autorităţile.

În cel mai scurt timp, la faţa locului a ajuns un echipaj al ISU Bihor. Pompierii au reuşit să îl aducă la mal pe poliţist, de unde a fost preluat de medicii de la SMURD, conform ştirileprotv.ro.

Din păcate, chiar dacă au fost efectuate manevre de resuscitare timp de aproape o oră, acestea au fost în zadar, iar medicii nu au putut decât să constate decesul bărbatului de 44 de ani.

Conform ştirileprotv.ro, la faţa locului au fost şi poliţişti criminalişti. Acum se aşteaptă rezultatul necropsiei, care este încă în cercetare – şi care va stabili cu exactitate ce anume i-a provocat decesul poliţistului, mai ales că ştia să înoate foarte bine.

5270 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Pescuit și Vânătoare