Connect with us

FOTBAL

Mario Ciurbe şi Alexandru Mare, la porţile Naţionalei U 15


Cei doi juniori de la Viitorul Zalău au fost în etapa finală a Turneului Speranţelor ce a avut loc la Tărlungeni, unde au participat aproape 150 de juniori din întreaga ţară. Ambii au avut evoluţii bune la acţiunile finale de selecţie şi pot spera la lotul lărgit al naţionalei


Pentru formarea naţionalei U 15, Federaţia Română de Fotbal a demarat o amplă acţiune de selecţie în toamna anului trecut, este vorba de Turneul Speranţelor, care i-a vizat pe aproximativ 3.000 de juniori talentaţi din toată ţara.

După disputarea meciurilor din toamnă şi a acţiunilor eliminatorii din primăvară, în programul de selecţie au mai rămas 130 de jucători de câmp şi 16 portari, care în perioada 16 – 23 iunie au fost prezenţi în etapa finală de la Tărlungeni.

Printre ei s-au aflat şi doi juniori de la Viitorul Zalău, Alexandru Mare şi Mario Ciurbe, care pe durata unei săptămâni au avut evoluţii bune şi au încercat să-i impresioneze pe referenţii zonali, dar şi pe membrii Departamentului de Scouting şi ai Comisiei Tehnice din cadrul FRF. La acţiunea de la Tărlungeni a fost prezent şi referentul zonal – Dan Lucaciu, care a avut cuvinte de laudă despre evoluţia celor doi sălăjeni.

“Amândoi s-au descurcat bine şi au făcut meciuri bune. În fiecare zi s-a jucat câte un meci, iar fiecare jucător a avut la dispoziţie câte 50 de minute să îşi arate calităţile. Cei doi jucători din Sălaj au avut evoluţii bune şi sperăm ca măcar unul dintre ei să prindă lotul lărgit. Punctajul în urma selecţiilor se va centraliza, iar în următoarele săptămâni va fi anunţat şi lotul lărgit al naţionalei U 15. Au fost condiţii foarte bune la această acţiune de la Tărlungeni, iar Federaţia a investit în acest proiect”, ne-a declarat Dan Lucaciu, referent zonal în cadrul FRF.

Pe lângă Ion Geolgău, la Tărlungei au mai fost prezente persoane importante din fotbalul românesc, directorul tehnic Mihai Stoichiță, dar şi Ionel Augustin şi Mihai Ianovschi, membri ai Comisiei Tehnice FRF.  În plus, timp de două zile a fost prezent şi Jean-Francois Domergue, director de Dezvoltare al UEFA.

2162 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL