HC Zalău, la prima înfrângere pe teren propriu, din acest sezon!                             Vis european spulberat, pentru campioana CS Remat Zalău


Caută articole

Filtrează articole


Ediţia tipărită

ed_azi.jpg

MINIFOTBAL

LIGA a III-a

06.05.2010 - 15:39

SIBO a demolat SAL HDC




 





Tot ce au
construit într-un sezon întreg, s-a surpat într-o singură etapă, ne referim
aici la golaverajul celor de la SAL HDC, care au fost surclasaţi de SIBO.
Constructorii nu au contat nici măcar în prima repriză, când poarta le-a fost
perforată de şase ori. După pauză, Ciprian Paşca şi compania s-au dezlănţuit, înscriind
gol după gol. Reuşita de onoare pentru SAL HDC 
a fost semnată de Tolgyi Sandor. GMT Sfânta Vineri dovedeşte, încă o dată,
că este una dintre cele mai instabile echipe ale sinteticului sălăjean. Astfel,
rezultatele bune nu au continuitate. Cu toate acestea, formaţia condusă de Nicu
Nagy se menţine la mijlocul clasamentului. În runda de la finele săptămânii
trecute, Inter Peceiu a înregistrat un nou succes, care îi aduce liniştea în
acest final de sezon. Artizanii victoriei au fost Ioan Sztan şi Dorel Stoica,
ambii cu câte un hattrick. Tornado Transimont nu reuşeşte să spargă gheaţa. Deşi
se îndreaptă spre Liga a IV-a, echipa lui Cosmin Iosif încearcă din răsputeri să
se salveze. Doar trei puncte îi mai lipsesc pentru a scăpa de emoţii. Ele erau
la un pas de a intra în contul celor de la Tornado Transimont, cel puţin după
prima repriză. Deşi Gabriel Botoş şi colegii săi au sperat să menţină acelaşi
ritm până la sfârşit, acest lucru nu s-a întâmplat, iar Atletico II s-a impus,
revenind astfel în lupta pentru promovare. Meci electrizant între Electric Casa
şi Perla. Vecine de clasament, cele două formaţii au oferit un adevărat
spectacol, nu numai prin realizările tehnice ci şi prin evoluţia scorului. În
final, câştig de cauză a avut Perla, graţie formei de zile mari a lui Alexandru
Man, revenit de la prim-divizionara Salamandra. KMO Motors a fost la un pas de
a fi încurcată de “lanterna roşie”. Bad Boys a pus probleme mai ales prin Călin
Popiţan, care a semnat toate reuşitele formaţiei sale, dar formaţia lui Pavel
Holhoş şi-a respectat blazonul şi s-a impus la două goluri diferenţă. Sportul
Var avea un avans considerabil după prima repriză a partidei cu Victoria GSbet,
dar el s-a redus simţitor în repriza a doua, când penultima clasată a
accelerat, însă s-a oprit la borna 5. Şi de această dată, Ovidiu Moldovan s-a
dovedit a fi un adevărat om de gol, însă a fost completat de nou-venitul Vasile
Maghiar, venit tocmai de la Sportul Sălăjean. Generalii nu are voie să facă
niciun pas greşit, pentru a nu ieşi din cărţile 
promovării. Tocmai de aceea, şi-a luat toate măsurile de precauţie în
disputa cu Aventura, formaţie care este la un pas de a ajunge în hora retrogradării.
Muranyi Zsolt şi compania au etalat un fotbal plăcut ochiului, cu multe faze
spectacol şi un joc colectiv demn de invidiat.  
         Ciprian PETRAN


 


Rezultatele
şi marcatorii etapei a XXVII-a


GMT Sfânta
Vineri - Inter Peceiu    2 - 6 (1 - 3)


Au marcat:
Dan Ianchiş şi Nicu Nagy, respectiv Ioan Sztan (3) şi Dorel Stoica (3)


Atletico II
- Tornado Transimont    4 - 3 (1 - 2)


Au marcat:
Lucian Blaga (2) şi Dan Mărcuş (2), respectiv Cosmin Iosif (2) şi Gabriel Botoş


SIBO - SAL
HDC                                   17 -
1 (6 - 0)


Au marcat:
Ciprian Paşca (6), Cristian Teglaş (4), Tudorel Teglaş (3), Paul Ienciu (2) şi
Adrian Brâglezan (2), respectiv Tolgyi Sandor


Electric
Casa - Perla                              5
- 6 (2 - 3)


Au marcat:
Ciprian Cheţa (2), Nicuşor Tămăşan (2) şi Bogdan Pintea, respectiv Alexandru
Man (4), Adrian Alba şi Marius Negreanu


Bad Boys -
KMO Motors                       4 - 6 (1
- 2)


Au marcat:
Călin Popiţan (4), respectiv Pavel Holhoş (3), Andrei Puie (2) şi Ionuţ Martin


Sportul Var
- Victoria GSbet                   7 - 5 (4 - 1)


Au marcat:
Ovidiu Moldovan (4) şi Vasile Maghiar (3), respectiv Beniamin Iorga (2), Vlad
Hodiş (2) şi Radu Turian


Aventura -
Generalii                               4
- 8 (2 - 4)


Au marcat:
Florin Chirilă (2), Claudiu Goste şi Răzvan Andreica, respectiv Muranyi Zsolt
(2), Andrei Dalnoki (2), Adrian Seichei (2), Paul Domocoş şi Hiriczko Zoltan


Restanţă
din etapa a XXV-a


Cavalerii
II - Mobil Team II                      3
- 7 (1 - 4)


Au marcat:
Robert Goie (2) şi Gabriel Bârjac, respectiv Dan Prodan (3), Dan Caba (2), Cătălin
Bălan şi Mihai Mureşan


 


Vizualizari: 1295

Taguri: sport, minifotbal


Printeaza Trimite pe messenger
Comentarii
Sportul Sălăjean îşi rezervă dreptul de a modera comentariile
Nume:*
Email:
Comentariu:*
Introduceti textul din imagine:*captcha image

 

Clasamente

LIGA A III-A, SERIA A 6-A
1Corona 2010 Brasov33
2Olimpia Satu Mare31
3Unirea Ungheni28
4FCM Avantul Reghin27
5Universitatea II Cluj26
6SESO Campia Turzii26
7Unirea Tarlungeni25
8FC ZALĂU24
9Sanatatea Cluj-Napoca21
10Unirea Floresti20
11CFR II Cluj18
12FCM II Targu Mures18
13Vointa Livezile15
14Unirea Dej15
15CS Zlatna9
16Gloria II Bistrita7
anterior alte clasamente urmator

Vremea (Meteo)

Newsletter