Connect with us

FOTBAL

Luceafărul Bălan revine cu planuri măreţe!


Gruparea condusă de Radu Pop şi-a format o nouă echipă de seniori şi îşi doreşte să evolueze direct în Liga a IV-a. Intenţiile celor de la Luceafărul sunt de a ajunge într-un viitor cât mai scurt chiar în Liga a III-a,  iar deja fosta campioană a început pregătirile şi a plecat într-un cantonament la Ocna Şugatag


La începutul sezonului 2015 – 2016, Sălajul a avut chiar două echipe în Liga a III-a, este vorba de FC Zalău şi Luceafărul Bălan.

Gruparea condusă de Radu Pop a rezistat doar un tur în eşalonul superior, după care s-a retras din campionat şi a continuat doar cu grupele de juniori. Între timp şi terenul din Bălan s-a degradat, dar în acest an, Radu Pop a decis să investească din nou într-o echipă de seniori. Mai întâi s-au început lucrările de refacere a terenului, iar în această vară, antrenorii Emil Ionaş şi Alexandru Colciar au început să formeze un lot şi deja s-au deplasat în cantonament la Ocna Şugatag.

“Suntem de vineri în cantonament unde avem toate condiţiile, precum o echipă profesionistă. Ne-am deplasat cu un lot de 16 jucători, iar cam 70 % din acest lot este format cu jucători ce au aparţinut de Luceafărul Bălan, dar care au fost împrumutaţi pe la alte echipe. Mai suntem în tratative şi cu alţi jucători, iar în perioada următoare vom face şi transferuri. Noi ne-am dori să evoluăm în Liga a IV-a, dar dacă nu se va putea vom merge în Liga a V-a, unde obiectivul clar va fi promovarea”, ne-a declarat antrenorul Emil Ionaş.

În lotul celor de la Luceafărul Bălan au revenit Marius Gorza, Adrian Oros, Darius Colciar (toţi trei de la Unirea Mirşid), Marius Colciar (Sporting Zalău), Dragoş Covaci (Dumbrava Gâlgău), Mihai Moş (CS Fărcaşa), dar şi mai mulţi juniori de la CS Hida.

Campania de transferuri va continua şi Luceafărul Bălan se va întări indiferent în liga în care va juca din campionatul următor. Până atunci, formaţia antrenată de Emil Ionaş şi Alexandru Colciar a confirmat participarea în noua ediţie a Cupei, care va începe pe 22 iulie.

Mai multe detalii, în ziarul Sportul Sălăjean din 4 iulie.

1921 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL