Connect with us

DIVERSE

Prestaţie încurajatoare la puternicul turneu din Norvegia pentru Naţionala de tineret


 Înainte de Campionatul Mondial, selecţionata pregătită de Gheorghe Tadici a susţinut trei jocuri amicale în Norvegia, iar bilanţul a fost unul pozitiv, astfel că România U 20 are speranţe înaintea turneului final


Naţionala de tineret a României se află pe ultima sută de metri cu pregătirile înainte de Campionatul Mondial, iar la finalul săptămânii trecute a susţinut şi ultimele jocuri amicale înainte de turneul final.

Selecţionata antrenată de Gheorghe Tadici a participat la un puternic turneu amical la Oslo, unde s-a duelat cu naţionale tari, precum Norvegia, Danemarca şi Suedia. Trupa lui Tadici a avut o evoluţie încurajatoare şi a câştigat cu Suedia, 27 – 24, iar în faţa Norvegiei a reuşit o remiză, scor 27 – 27. Singura înfrângere s-a consemnat în partida cu reprezentativa din Danemarca.

“A fost un turneu foarte puternic unde am întâlnit trei echipe nordice, care practică un handbal de cea mai bună calitate, probabil din ultimii 15 – 20 de ani. Norvegia, Danemarca şi Suedia au jucătoare foarte bune, iar federaţiile din ţările respective au o strategie excelentă, clară şi fără greş vizavi de creşterea tineretului. De aceea ţările nordice, în special Norvegia domină de 12 – 14 ani handbalul european şi mondial. Pentru noi a fost un turneu cu bune şi mai puţin bune. Am avut nişte sincope, în special în debuturile de joc, dar şi spre final. Ştim cam unde suntem şi încercăm până sâmbătă să mai punem la punct anumite probleme şi carenţe care le-am avut acolo, în special pe faza de apărare. Vom vedea până săptămâna viitoare când începe Campionatul Mondial la ce formă sportivă ne vom afla. Facem câteva testări la final de pregătire pentru a vedea unde suntem. Se anunţ un turneu foarte greu şi dificil”, ne-a declarat selecţionerul Gheorghe Tadici.

Naţionala U 20 a revenit din Norvegia direct la Zalău, unde îşi continuă pregătirile pentru Campionatul Mondial. Delegaţia României va pleca sâmbătă în Ungaria, la Debrecen, urmând ca pe 2 iulie să debuteze la turneul final cu Japonia. Vă reamintim că în lotul cu care România se va deplasa la Campionatul Mondial se află şi trei jucătoare de la HC Zalău, Raluca Kelemen, Andreea Stîngă şi Diana Nichitean.

1346 Vizualizari
1 Comment

1 Comment

  1. nelu

    27 June 2018 at 7:56

    Cu putina sansa si noroc ,orice e posibil , daca Tadici reuseste ca la Zalau cu HC sa le mobilizeze ..

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in DIVERSE