Connect with us

DIVERSE

Adina Sabău, viitor incert la HC Zalău


În campionatul următor, tânăra “portăriţă” ar putea fi una dintre soluţii pentru poarta Zalăului,  însă acum este în recuperare după o accidentare mai veche şi antrenorul Gheorghe Tadici încă nu ştie dacă se poate baza pe serviciile sale 


În sezonul 2017 – 2018, HC Zalău a avut în lot doar o singură handbalistă din Zalău, este vorba de “portăriţa” Adina Sabou. În primă fază, conducerea a  împrumutat-o la SCM Timişoara, dar a revenit asupra deciziei, iar Adina Sabău s-a aflat în lotul Zalăului, în campionatul trecut. Ea a evoluat însă foarte puţin, asta şi din cauza unor accidentări, care au scos-o din circuit.

Cum după terminarea campionatului, HC Zalău s-a despărţit de Paula Vişan, echipa are în momentul de faţă doi portari, este vorba de Raluca Kelemen şi Adina Sabău. Ultima însă este încă incertă, iar Tadici încă nu ştie dacă se poate baza pe serviciile sale în sezonul următor.

Chiar în aceste zile, tânăra “portăriţă” este la o clinică din Târgu Mureş unde face recuperare, după care urmează să susţină normele de control. În cazul în care ea va acuza în continuare probleme, Tadici intenţionează să transfer un alt portar.

 “Pe Adina Sabău am trimis-o la Târgu Mureş, unde face recuperare pentru tonus. După ce va veni şi va susţine testele vom vedea dacă poate să facă faţă. Dacă va fi aptă ne vom baza pe ea, iar dacă nu vom căuta un alt portar”, ne-a informat Gheorghe Tadici.

 

 

1075 Vizualizari
1 Comment

1 Comment

  1. nelu

    27 June 2018 at 7:58

    E timpul sa o lase sa se odihneasca definitiv . Daca dupa un an nu e refacuta , inseamna ca pe ea o intereseaza doar salarul luat degeaba !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in DIVERSE