Connect with us

CUPA ROMANIEI

FOTO. “Nebunie” în finala mică a Cupei României. Autoland Hosu revine de la 0 – 4 şi câştigă spectaculos!


Gruparea condusă de Ioan Marius Hosu a avut o repriză secundă perfectă şi după ce la pauză era condusă la patru goluri diferenţă, a revenit miraculos şi s-a impus în cele din urmă la loviturile de departajare, cucerind medaliile de bronz


Spectacol total în finala mică a Cupei României la minifotbal. Miercuri seara, Autoland Hosu şi Dandonia FS Grup s-au întâlnit pentru a se “lupta” pentru locul 3 în acest sezon al Cupei şi au oferit un meci nebun, cu o revenire spectaculoasă din partea “rehinilor” şi un deznodământ surprinzător.

Chiar dacă începutul meciului a fost unul echilibrat, Cosmin “Tassotti” Sabou a deschis scorul după 10 minute de joc, pentru ca 10 minute mai târziu, Alexandru Jula să dubleze avantajul echipei sale. Mai mult, Dandonia FS Grup a mai marcat de două ori în doar două minute, prin Mihai Jugrestan şi Vasile Nuţiu, chiar înainte de pauză şi Autolannd Hosu era “în corzi”.

Ceva s-a schimbat la pauză în jocul “rechinilor”, care au intrat mult mai motivaţi în repriza a doua şi au sperat la o minune. Imediat după reluare, Ionuţ Jeler a redus din handicap, pentru ca 5 minute mai târziu, Mihai Gaidoş să înscrie şi el. Totuşi, Vasile Nuţiu a dus scorul la 5 – 2 pentru Dandonia FS Grup, cu 12 minute înainte de final.

Chiar şi aşa, Cosmin Sabou şi compania s-au văzut prea repede cu “sacii în căruţă”, iar cu 8 minute înainte de final a început nebunia. În doar un minut, Mihai Gaidoş şi Ionuţ Jeler au marcat şi au redus diferenţa de pe tabelă la doar o lungime, iar ceea ce părea imposibil la pauză, devenea posibil.

Lovitura de graţie a venit în minutul 47, când mai erau doar 3 minute de jucat, Ionuţ Jeler a reuşit hattrick-ul şi a egalat la 5. S-a ajuns la loteria loviturilor de departajare, acolo unde “rechinii” au fost mai precişi şi s-au impus în final cu 8 – 6, adjudecându-şi medaliile de bronz şi completând astfel o revenire senzaţională.


Autoland Hosu – Dandonia FS Grup 5 – 5 (0 – 4); 8 – 6 d.l.d.

Au marcat: Ionuţ Jeler (’26, 42 şi 47) şi Mihai Gaidoş (’31 şi 42), respectiv Cosmin Sabou (’10), Alexandru Jula (’20), Mihai Jugrestan (’22) şi Vasile Nuţiu (’23 şi 38)

Autoland: Gabriel Puşcaş – Vlad Berbecar, Beko Gabor, Ionuţ Jeler, Mihai Gaidoş şi David Andreica. Conducător: Ioan Marius Hosu

Dandonia: Ciprian Petran – Mihai Jugrestan, Alexandru Jula, Răzvan Meleg, Vasile Nuţiu, Cosmin Sabou şi Florin Vaşvari. Delegat: Florin Faur şi Dan Jula


 

1225 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in CUPA ROMANIEI