Connect with us

Pescuit și Vânătoare

Trei braconieri au fost prinşi în flagrant în timp ce foloseau curent electric pe Dunăre


Cei trei indivizi cu vârste cuprinse între 44 şi 63 de ani au fost depistaţi de către Poliţiştii de frontieră brăileni şi s-au ales cu dosar penal


Perioada de prohibiţie s-a încheiat, iar pescarii se pot întoarce pe “bălţi” pentru a se relaxa din nou la o partidă de pescuit.

Cu toate acestea, din păcate, mai există şi persoane pentru care regulamentele sunt doar nişte hârtii nesemnificative, care nu merită să fie respectate.

Un asemenea caz a fost înregistrat recent în Brăila. Trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 44 şi 63 de ani, toţi din Brăila au plecat la pescuit cu gândul de a bracona. Aceştia au braconat pe Dunăre folosind curent electric.

Distracţia lor nu a durat prea mult, astfel că, un echipaj al Poliţiei de Frontieră i-a depistat în flagrant pe cei trei indivizi, care se aflau într-o barcă din fibră cu motor şi un dispozitiv artizanal electric, o barcă din tablă, o plasă din aţă şi o plasă monofilament.

“În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de pescuit comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode şi mijloace, al peştilor şi al altor vieţuitoare acvatice, în perioada de prohibiţie şi în zonele de protecţie, pescuit electric, pescuit comercial sau sportiv fără licenţă sau autorizaţie de pescuit, producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial, şi utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament”, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei de Frontieră.

Sursa: obiectivbr.ro

12678 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Pescuit și Vânătoare