Connect with us

Ştiri din Sălaj

Peste 2.300 de sancţiuni au fost aplicate de poliţiştii sălăjeni în primele luni ale anului pentru şoferi care nu purtau centura de siguranţă


În perioada 1 ianuarie – 31 mai, în urma activităţilor preventive, oamenii legii au aplicat 2.305 sancţiuni contravenţionale


Centura de siguranţă are rolul de a proteja pasagerii autoturismului, inclusiv şoferul. O funcţie esenţială a acesteia este aceea că reduce riscul accidentării la coloana vertebrală, întrucât, la momentul impactului, te va ţine nemişcat, în scaunul maşinii, cu spatele drept.

De multe ori, conducătorului auto sau pasagerilor le este mai uşor să oprească avertismentul sonor care semnalizează nepurtarea centurii, cuplând centura „peste scaun”, prin faţa sau spatele acestuia sau folosind un dispozitiv similar cu centura (denumit şi “adaptor de centură de siguranţă falsă”).

Poliţiştii sălăjeni acordă o atenţie deosebită protejării vieţii şi integrităţii corporale şi îi sancţionează pe cei care nu respectă regulamentul în vigoare. Astfel, în urma activităţilor preventive, oamenii legii au aplicat, în perioada 1 ianuarie-31 mai, conducătorilor auto 2.305 sancţiuni contravenţionale, pentru neutilizarea centurii de siguranţă.

Centura de siguranţă este aliatul tău!

Cuplează corect centura de siguranţă pentru a te asigura că toate şansele de supravieţuire în cazul unui accident sunt ale tale, nu ale scaunului.

Alege viaţa! Poartă centura de siguranţă!

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj