Connect with us

ALTE SPORTURI

Vasile Moldovan, medaliat la Naţionalele de lupte libere!


Luptătorii de la CSS Zalău, din nou la înălţime! Chiar dacă este încă cadet, Vasile Moldovan a reuşit să urce pe podiumul de premiere în cadrul Campionatelor Naţionale rezervate juniorilor 1 şi demonstrează încă odată, pentru cei care înca nu pricep, faptul că sporturile individuale aduc marile performanţe sportive judeţului Sălaj


La finalul săptămânii trecute Clubul Sportiv Şcolar a participat cu 11 sportivi la Finala Campionatului Naţional de Juniori I de la Câmpulung Muscel. Din lotul care a făcut deplasarea s-au remarcat în mod special doi sportivi: Vasile Moldovan şi Antonio Chiba.

Revenit în activitatea competiţională după o accidentare destul de serioasă la genunchi, care l-a ţinut departe de saltea mai bine de 6 luni, Vasile Moldovan a reuşit să producă una din cele mai frumoase surprize ale competiţiei şi a urcat pe treapta a  III-a a podiumului de premiere cucerind medalia de bronz în limitele categoriei 92 de kilograme în condiţiile în care sportivul sălăjean cântăreşte doar 85 kg!

Înzestrat cu talent dar şi foarte muncitor, Vasile a reuşit să facă meciuri bune şi foarte bune, dar tinereţea şi pauza forţată la care a fost supus din cauza accidentării l-au facut să se mulţumească doar cu medalia de bronz.

“Rezultatul mă mulţumeşte. Vasile a revenit după o accidentare majoră la genunchiul drept şi o pauză de 6 luni. Nu trebuie uitat faptul că el este încă cadet, ultimul an, iar medalia obţinută la juniori 1 ne face să ne punem speranţa în viitor şi la o clasare mai bună pe podium. Îmi pare rău că nu l-am putut folosi şi la Campionatul Naţional Şcolar şi la Finala Campionatului Naţional de cadeţi. În acea perioadă el era accidentat. Sunt ferm convins de faptul că acest copil muncitor ar fi obţinut şi acolo o clasare pe podiumul de premiere. Până la urmă este important că acum s-a recuperat şi cu siguranţă îl voi folosi în toamnă la Campionatul Naţional de cadeţi şi juniori pe echipe”, ne-a declarat Gheorghe Panc.

Cel de-al doilea sportiv de la CSS Zalău care a reuşit să se remarce la ediţia din acest an a Naţionalelor a fost Antonio Chiba care a ratat de puţin podiumul şi s-a clasat pe locul 4 în cadrul categoriei de greutate 86 kg (el având doar 82 kg).

Pentru secţia de lupte de la Clubul Sportiv Şcolar Zalău urmează un concurs foarte important, Cupa “Născut pentru lupte” de la Piteşti,  competiţie rezervată copiilor de 7 – 8 ani respectiv 9 – 11 ani.

După cum ne-a dezvăluit prof. Gheorghe Panc, CSS Zalău va alinia la startul Cupei “Născut pentru Lupte” o delegaţie alcătuită din 19 sportivi iar printre ei se vor regăsi şi copii din centrul satelit de la Sîg.

“Profit de discuţia avută şi ţin să mulţumesc, prin intermediul ziarului Sportul Sălăjean, directorului nostru – Dorian Faur pentru susţinere, părinţilor, dar şi colegilor de catedră, Ioan Pantea şi Ioan Călian pentru sprijin în activitatea sportivă, iar copiilor le doresc vacanţă plăcută!”, a mai spus Gheorghe Panc, antrenorul secţiei de lupte libere de la CSS Zalău.

1341 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in ALTE SPORTURI