Connect with us

ATLETISM

Atletul Răzvan Sabo, pe podium la Campionatul Naţional de Copii


Sportivul de la CSS Zalău, pregătit de Nelian Ianchiş a avut cea mai bună comportare din rândul atleţilor sălăjeni prezenţi  la Campionatul Naţional de Atletism, rezervat copiilor 1, 2 şi 3, cucerind medalia de bronz în proba de 800 m, cu un record personal


La sfârşitul săptămânii trecute, timp de două zile, sâmbătă şi duminică, pe Stadionul “Iolanda Balas Soter” din Bucureşti a avut loc desfăşurarea Campionatului Naţional de Atletism, rezervat categoriilor de vârstă copii 1, 2 şi 3.

La startul competiţiei s-au aliniat peste 1.300 de copii din toată ţară, printre care şi o delegaţie formată din şase copii de la CSS Zalău, cinci antrenaţi de Nelian Ianchiş şi unul de Paula Todoran.

Micuţii atleţi sălăjeni au participat la mai multe probe, iar cel mai bun rezultat a fost obţinut de către Răzvan Sabo. Tânărul sportiv pregătit de Nelian Ianchiş a concurat în proba de 800 de metri, acolo unde a reuşit să cucerească medalia de bronz. Mai mult, Sabo şi-a stabilit şi un nou record personal în această probă, 2 minute şi 18 secunde.

O performanţă bună a fost reuşită şi de Csiki Maria la categoria de vârstă copii 2, în proba de 800 de metri, unde a obţinut un loc 7, cu timpul de 2 minute şi 38 de secunde.

Tot un loc 7 a obţinut şi tânărul Marcu Ianc, în proba de 1.500 de metri, acesta fiind elevul Paulei Todoran.  Să menţionăm că din lotul deplasat de CSS Zalău la această ediţie a Campionatului Naţional de Atletism de Copii au mai făcut parte şi Ştefan Şerban, Radu Romocean şi Gabriel Taloş.

“Sunt mulţumit de rezultate, după cum am mai declarat şi după Naţionalele de Cros de la Botoşani, am zis că aceşti copii promit şi am zis că mergem după o medalie. Dumnezeu ne-a ajutat şi am luat o medalie. Se putea şi mai bine, dar sunt copii şi mai au de învăţat. Mă aşteptam la mai bine din partea Mariei Csiki, dar atât Maria, cât şi Răzvan sunt doi sportivi de mare perspectivă şi avem aşteptări de la ei”, a declarat Nelian Ianchiş, pentru Sportul Sălăjean.

Să spunem că la finalul săptămânii, CSS Zalău va participa cu 5 sportivi la Campionatul Naţional de Cadeţi. Lotul pregătit de Nelian Ianchiş este format din Iulia Oneş, Molnar Zsanett, Andreea Gorgan, Laura Tătar şi Ioana Suciu. Competiţia se va desfăşura tot în Bucureşti, în perioada 16 – 17 iunie,  pe Stadionul “Iolanda Balas Soter”.

955 Vizualizari
Loading...
1 Comment

1 Comment

  1. Calin Iancu

    14 June 2018 at 15:23

    Elevul Paulei Todoran se numeste Marc Iancu.
    Mai atenti de alta data.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in ATLETISM