Connect with us

Ştiri din Sălaj

SPECIAL: S-au născut odată cu Marea Unire de la 1918. Doi sălăjeni sărbătoresc 100 de ani de viaţă chiar în anul Centenarului! GALERIE FOTO


Ana Ignățiel din municipiul Zalău şi Grigore Șolomonean din satul Chendrea sunt supraviețuitori din judeţul Sălaj, care s-au născut în anul Unirii. Cel puţin pentru o zi, ei s-au simţit foarte importanţi, când au fost omagiaţi de mai multe oficialităţi din judeţ


În anul Centenarului, Ministerul Afacerilor Interne a organizat o inedită campanile intitulată “O viață cât un centenar”, în contextul sărbătoririi a unui secol de la Marea Unire de la 1918.

“V-ați născut odată cu România și ați avut privilegiul de a trăi de Ea 100 de ani de istorie!”, acestea sunt cuvintele cu care începe mesajul adresat de ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, tuturor celor care împlinesc 100 de ani în 2018.

În acest sens, două persoane din Sălaj care în acest an aniversează 100 de ani de viaţă, au fost omagiaţi în această săptămână de către reprezentanți ai Instituției Prefectului, este vorba despre prefectul Florin Florian şi subprefectul Vegh Alexandru, dar și a structurilor MAI (Poliție, Jandarmerie, Pompieri) din județ.

Ana Ignățiel s-a născut în Alba, a lucrat în Timişoara, iar acum locuieşte în Zalău

Pe Ana Ignățiel, oficialităţile sălăjene au găsit-o pe un pat de la Policlinica SalvoSan Ciobanca din Zalău. Acolo, şi-a depănat viaţa…

Originară din județul Alba, Ana Ignățiel a trăit cea mai mare parte a vieții la Timișoara, unde a lucrat la laborantă, pentru ca în ultimii ani să se mute Zalău, împreună cu rudele care o îngrijesc.
Starea sa de sănătate a făcut necesară internarea, pentru o perioadă, la clinica de recuperare condusă de doctorul Petrică Ciobanca.

Reprezentanții structurilor MAI și subprefectul Vegh Alexandru au vizitat-o, marți, pentru a-i înmâna un drapel, o insignă și scrisoarea adresată dânsei de ministrul Carmen Dan. Momentul de sărbătoare a fost marcat și cu un tort în culorile drapelului național, alături de un buchet de flori.

Grigore Șolomonean a fost pe front şi are patru copii, 10 nepoți și 10 strănepoți

Grigore Șolomonean a luptat pe frontul Celui De-al Doilea Război Mondial, iar când s-a întors pe meleagurile natale a ridicat, ca meșter zidar, peste 100 de case în satul natal și localitățile din jur.

“Centenarul” a fost vizitat, miercuri, de prefectul Florin Florian și reprezentanți ai Primăriei Bălan și ai structurilor MAI din județ, el primind, la rândul său, un drapel național, o insignă și scrisoarea din partea ministrului de interne, alături de tortul tricolor, un buchet de flori și un baston.

Grigore Șolomonean le-a împărtășit vizitatorilor traumatizanta călătorie de întoarcere de pe front, dar și momente plăcute petrecute alături de familia numeroasă, ce se compune acum din patru copii, 10 nepoți și 10 strănepoți.

Cu această ocazie, reprezentanţii Instituției Prefectului adresează “La mulți ani” tuturor celor care aniversează un secol de existență, odată cu Centenarul Marii Uniri!

 

Sursa: Instituţia Prefectului

2216 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj