Connect with us

Ştiri din Sălaj

A lovit o căruţă cu maşina şi a părăsit locul accidentului. Vezi unde l-au găsit poliţiştii


O femeie din comuna Bănişor a sesizat Poliția, luni, 11 iunie a.c., în jurul orei 15, despre faptul că soţul acesteia a fost victima unui accident de circulaţie produs în seara zilei de 10 iunie, pe Drumul Judeţean 108G, iar conducătorul autoturismului a părăsit locul faptei. Specialişti din cadrul Serviciului Rutier împreună cu poliţiştii Postului de Poliţie Bănişor au identificat persoana bănuită de comiterea faptei


Din cercetările efectuate de poliţişti s-a stabilit că la data de 10 iunie a.c., la ora 22, un tânăr de 25 de ani, din comuna Bănişor, conducea autoturismul pe Drumul Judeţean 108G, iar între localităţile Crasna şi Horoatu Crasnei a intrat în coliziune cu un vehicul cu tracţiune animală (căruţă), care nu era semnalizat corespunzător pentru circulaţia pe timp de noapte, condus de un bărbat de 71 de ani, din comuna Bănişor.

După comiterea faptei, șoferul a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea Poliţiei, fiind identificat în scurt timp de la sesizare.

Acesta a fost depistat de poliţişti la domiciliu, în timp ce încerca să ascundă urmele produse de impact prin înlocuirea pieselor deteriorate.

Evenimentul s-a soldat cu rănirea uşoară a căruţaşului.

Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru infracţiunile de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor şi vătămare corporală din culpă, fapte prevăzute de Codul Penal.

15 accidente de circulație cu părăsirea locului faptei

În perioada 1 ianuarie-11 iunie, pe raza județului Sălaj s-au înregistrat 15 accidente de circulație în care autorii au părăsit locul faptei fără încuviințarea Poliției sau a procurorului, aceștia fiind identificați ulterior. Dintre acestea, cinci acidente de circulaţie au fost grave, soldate cu cinci răniţi grav şi unul uşor, şi zece accidente uşoare soldate cu zece răniţi.

Conform art. 338, Codul Penal, părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulaţie constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Nu constituie infracţiune părăsirea locului accidentului atunci când în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale; conducătorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transportă el însuşi persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului; conducătorul autovehiculului cu regim de circulaţie prioritară anunţă de îndată poliţia, iar după terminarea misiunii se prezintă la sediul unităţii de poliţie, sau când victima părăseşte locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunţă imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliţie.

2608 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj