Connect with us

ALTE SPORTURI

FOTO. David Anton a câştigat prima centură în kickboxing pentru Sălaj!


Practicanţii sporturilor de contact din Sălaj continuă să obţină performanţe notabile, deşi nu se bucură de susţinere financiară din partea autorităţilor locale şi judeţene. Tânărul David Anton, un practicant de kickboxing din Hereclean, a reuşit să aducă în judeţul nostru, în premieră pentru această ramură sportivă, centura pusă în joc în cadrul competiţiei “Fight for Glory”


Clubul Sportiv Pro Gym Zalău a participat la finalul săptămânii trecute la cea de-a V-a ediţie a galei de kickboxing “Fight for Glory”, competiţie organizată de maestrul Valer Bodea, preşedintele Clubului Sportiv Kickboxing Rodna. La startul competiţiei au luat parte 14 cluburi din ţară, iar organizatorul a pus pentru prima dată în joc în cadrul galei “Fight for Glory” 5 centuri de campion la kickboxing amator.

Două dintre centurile puse în joc s-au adresat copiilor de 12 ani, fete şi băieţi (categoria  45 kg), iar celelalte 3 centuri au fost puse în joc în competiţia seniorilor la categoriile de greutate 60 kg, 75 kg si 85 kg.

Competiţia s-a desfăşurat după sistemul piramidă, iar la fiecare categorie de vârstă şi greutate au fost invitaţi să participe câte 4 competitori.

Judeţul Sălaj a fost la înălţime la competiţia găzduită de cocheta sală de sport a comunei Şanţ din Bistriţa-Năsăud şi David Anton (n. 28 Iulie 1999) de la CS Pro Gym Zalău a reuşit să câştige întrecerea categoriei 85 kg şi să revină acasă cu una din cele 5 centuri oferite ca premiu celui mai bun luptător al categoriei amintite!

În primul duel din ring, sportivul originar din comuna Hereclean a avut un adversar din Mediaş, pe care l-a învins cu un K.O. de senzaţie în prima repriză.

În finală, sălăjeanul pregătit de Laurenţiu Lăpuşte a întâlnit un luptător din Câmpulung Muscel pe care l-a dominat în ring pe durata tuturor celor 3 reprize ale duelului. Decizia de victorie la puncte de la finalul meciului a venit firesc în favoarea lui David, după ce acesta a reuşit să-i aplice o lovitura puternică adversarului său, lovitură în urma căreia musceleanul a fost chiar şi numărat.

“Când m-am apucat de acest sport am avut în cap să fiu campion. Pentru asta, m-am antrenat foarte mult şi am făcut multe sacrifici, iar rezultatul de la Bistriţa-Năsăud a reflectat tot acest efort. Nu vreau să mă opresc aici, iar gândul meu este la performanţe şi mai mari. Eu vreau să ajung cât mai repede la profesionişti. Am doar 18 şi tot viitorul meu e în faţă”, ne-a declarat proaspătul câştigător.

David Anton se pregăteşte să împlinească frumoasa vârstă de 18 ani, iar de trei ani practică kickboxing. Face antrenamente zilnice, i-ar când timpul îi permite face şi câte două-trei antrenamente, pentru ca într-o zi să devină un mare campion!

1789 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in ALTE SPORTURI