Connect with us

ALTE SPORTURI

Luptătorii de la CSS Zalău, din nou pe podium


Secţia de lupte libere a Clubului Sportiv Şcolar Zalău continuă să fie una din cele mai prolifice secţii pe plan sportiv. La recent încheiatele Campionate Naţionale Şcolare, luptătorii zălăuani au cucerit două medalii de bronz prin Paul Oros şi Sergiu Pop


Municipiul Sfântu Gheorghe a fost gazda ediţiei din acest an a Campionatelor Naţionale Şcolare la lupte libere, competiţie ce se adresează în exclusivitate juniorilor care urmează cursurile sistemului de învăţământ din ţara noastră.

Printre cei înscrişi în competiţia naţională s-au aflat şi câţiva elevi care practică sportul de performanţă la Clubul Sportiv Şcolar Zalău unde profesorul Gheorghe Panc pare să fie cel care reînvie forţa acestei ramuri de sport în judeţul nostru.

Ajutat de colegii săi de catedră, Gheorghe Panc a pus umarul la reactivarea Asociaţie Judeţene de Lupte Libere, dar de munca sa se leagă şi cele mai multe din ultimele rezultate ale acestei secţii.

Sâmbătă şi duminică, în competiţia de la Sfântu Gheorghe, sportivii de la CSS Zalău au reuşit să-şi arate din nou clasa şi au urcat din nou pe podiumul de premiere cucerind două medalii de bronz în limitele categoriilor de greutate 51 kg, respectiv 65 kg.

În urma unor meciuri extrem de disputate Paul Oros (cat. 51 kg) şi Sergiu Pop (cat. 65 kg), au reuşit să ajungă în fazele finale ale concursului, iar la final au reuşit să îşi treacă în palmares medaliile de bronz, performanţe destul de greu de obţinut într-o ramură de sport destul de puţin susţinută financiar de autorităţile locale şi judeţene comparativ cu alte discipline sportive.

Având în vedere faptul că această ramură, disciplină face parte din cercul sporturilor olimpice ne rămâne decât să ne întrebăm când vor reuşi să înţeleagă aleşii locali faptul că aceste discipline şi aceşti copii trebuie susţinuţi, cei care pot aduce glorie pentru România, şi nu acele discipline care aruncă cu banul în plata salariilor unor mercenari care nu o să îmbrace niciodată tricoul echipei naţionale a României.

Revenind însă la concursul de la Sfântu Gheorghe să amintim şi clasarea pe poziţia a IX-a, în limitele categoriei 55 de kg, a sportivului Vlad Sârcă, un sportivcare cu siguranţă are un potenţial ridicat.Următoarea competiţie oficială a luptătorilor de la Clubul Sportiv Şcolar Zalău este programată în perioada 14-17 iunie la Câmpulung Muscel unde sunt programate finalele Campionatului Naţional individual de juniori.

864 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in ALTE SPORTURI