Connect with us

FOTBAL

Olimpia Rus a “trăit periculos” cu Năpradea


Gruparea condusă de Ioan Augustin Bodea s-a impus la limită în faţa “lanternei roşii”, deşi la un moment dat avea avantaj şi de trei goluri


După ce în sezonul trecut se încununa drept câştigătoarea a Seriei Est, Olimpia Rus a rămas o “nucă tare” şi în acest sezon competiţional, aflându-se din nou în bătălie pentru locurile fruntaşe.

Chiar dacă până la primul loc este distanţă mare, gruparea condusă de Ioan Augustin Bodea speră să îşi păstreze locul secund, poziţie la care aspiră şi Rapid Zimbor, diferenţa între cele două echipe fiind de doar un punct.

În aceste condiţii, Olimpia nu prea are voie să comită paşi greşiţi, mai ales că Rapidul are un parcurs perfect în acest retur. În această etapă, gruparea din Rus a primit vizita “lanterneii roşii”, iar fanii formaţiei sperau la un “galop de sănătate” având în vedere poziţia ocupată de Năprădeana. Liviu Teglaş a marcat repede şi a deschis scorul pentru gazde, însă surprinzător, oaspeţii au egalat 5 minute mai târziu.

Abia pe finalul primei reprize, gazdele au reuşit să revină în avantaj, datorită golurilor înscrise de Vlad Mada şi Mihai Vultur. După revenirea de la cabine, Olimpia a fost echipa cu ocaziile, şi s-a distanţat şi la trei goluri diferenţă, având 6 – 3.

Totuşi, golul meciului a fost reuşit de către Marius Danciu, cel care l-a păcălit pe portarul Ciprian Cobliş cu un şut de la peste 45 de metri, soarele şi vântul având o contribuţie majoră în reuşita acestui gol. Treptat la Olimpia au intrat mai mulţi jucători tineri şi asta s-a văzut, gruparea din Năpradea apropiindu-se la doar un gol diferenţă. Până la urmă, totul s-a terminat cu bine pentru Olimpia Rus, care a obţinut un nou succes.


Olimpia Rus – Năprădeana Năpradea  6 – 5 (3 – 1)

Au marcat: Liviu Teglaş (‘10), Vlad Mada (‘41), Mihai Vultur (‘45) şi Livius Bora (‘46, 58 şi 81), respectiv Dănuţ Botiş (‘15), Raul Parnău (‘50), Marius Danciu (‘67 şi 76) şi Alin Rezmiveş (‘86)

Olimpia: Ciprian Cobliş – Liviu Teglaş, Mihai Maxim, Mihai Vultur, Raul Pop, Livius Bora, Daniel Ciobanu, Cristian Pintea (cpt.), Dănuţ Gheţie, Gabriel Damian şi Vlad Mada. Rezerve: Septimiu Marc, Horaţiu Tăut, Marius Varga, Marius Mercea şi Rareş Bora. Delegat: Ioan Bodea

Năprădeana: Georgel Groza – Raul Parnău, Marcel Bota, Radu Criste, Raul Chiş, Dănuţ Botiş, Cosmin Bota, Marius Donciu, Cornel Donciu, Marius Danciu şi Alin Rezmiveş. Rezerve: Sebastian Matius şi Rareş Pintea. Delegat: Titus Precup

Au arbitrat: la centru: Rareş Balota (Bocşa), asistenţi: Czeczi Alexandru şi Loran Mureşan (ambii din Zalău)

Observator AJF: Emil Cozac (Zalău)

Jucătorul meciului: LIVIUS BORA


Livius Bora, jucător Olimpia Rus: „A fost un meci pe care l-am controlat de la cap la coadă. Totuşi, când am avut avantaj ne-am relaxat puţin şi le-am dat şansa jucătorilor mai tineri să evolueze şi acest lucru s-a văzut în jocul nostru. Am luat un gol de la aproximativ mijlocul terenului, după o degajare disperată, portarul nostru a avut soarele în ochi, mingea a căzut foarte ciudat şi din cauza vântului, dar a fost un gol norocos. Pot să spun că am fost la locul potrivit în momentul potrivit. Adalbert era golgheterul nostru şi nu cred că o să îl depăşească cineva din echipa noastră. Îl aşteptăm înapoi din vară şi îi urăm succes. Îl aşteptăm cu medalia de campion. Pe final de sezon, obiectivul meu este să câştigăm tot, dacă o să marchez, este şi mai bine”.


 

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in FOTBAL