Connect with us

FOTBAL

CS Viitorul Zalău devine campioană judeţeană la juniori E. REZULTATE şi CLASAMENT


La capătul unui meci “încins”,  formaţia antrenată de Alexandru Pop  a câştigat la limită derby-ul cu CS Atletic şi a obţinut dreptul de participare la faza zonală şi la această categorie de vârstă


Cum faza zonală la juniori E este programată în perioada 24 – 27 mai, iar în Sălaj mai erau de jucat două etape, AJF Sălaj a decis să devanseze cel mai important joc al campionatului, cel care urma să decidă şi campioana. Viitorul Zalău şi CS Atletic Zalău erau la egalitate de puncte înaintea confruntării de luni, care s-a jucat la Baza Sportivă “Viitorul” din Hereclean.

Ambele grupări au căutat victoria, iar în prima repriză, Viitorul a jucat mai bine şi a deschis scorul. În partea secundă, jocul a devenit mult mai disputat, iar unele decizii ale arbitrului Raul Horvat a nemulţumit în tabăra celor de la CS Atletic. Drept urmare, după o serie de proteste, antrenorul Claudiu Cornaci a şi fost eliminat de pe banca tehnică, la fel şi directorul executiv Călin Puşcaş.

În repriza secundă, CS Atletic a jucat mult mai bine şi a reuşit egalarea, după care putea trece în avantaj, însă a ratat o serie de ocazii importante. Pe final, Viitorul a fost mai pragmatică şi a câştigat dintr-un penalty, astfel că a devenit campioană şi la această categorie de vârstă, iar săptămâna viitoare va reprezenta Sălajul la faza zonală.

Claudiu Cornaci – antrenor CS Atletic: “A fost o mizerie de arbitraj”

Duelurile dintre CS Atletic Zalău şi Viitorul au devenit adevărate derby-uri la juniori pentru supremaţia din Sălaj. La fel a fost şi luni, la Hereclean, unde cele două rivale s-au luptat pentru titlul la juniori E. De data aceasta a fost un meci tensionat, care a stârnit multe nemulţumiri în tabăra celor de la CS Atletic, care au acuza arbitrajul. ”

A fost o mizerie de arbitraj din partea lui Raul Horvat. Orice fault la limită era dat pentru Viitorul, în timp ce nouă ne-au fost refuzate mai multe lovituri libere, chiar şi un penalty. Arbitrul a venit cu lecţia învăţată şi din păcate a decis campioana. Păcat de munca copiilor şi de sacrificiile părinţilor. Noi am fost dezavantajaţi şi în meciul trecut când am jucat cu Atletic II în faţa celor de la Viitorul”, a spus antrenorul Claudiu Cornaci, care a fost nemulţumit şi de modul cum a fost programat derby-ul dintre primele două clasate.

“Penultima etapă trebuia să se joace sâmbătă, dar cei de la AJF ne-au obligat să jucăm mai devreme meciul cu Viitorul, pentru a putea fi comunicată la timp campioana la Federaţie. Se ştia de mult când are loc faza zonală şi meciurile trebuiau programate din timp. Am aflat doar sâmbătă că vom juca meciul decisiv cu Viitorul peste doar câteva zile. Toate meciurile trebuiau să se joace la timpul lor şi să nu ajungem în situaţia aceasta”, a mai spus Cornaci.

Alexandru Pop – antrenor CS Viitorul: “Am câştigat meritat şi mergem la faza zonală să facem o figură frumoasă”

După ce a devenit campioană la juniori D, Viitorul Zalău şi-a asigurat primul loc şi la juniori E, având 3 puncte avans faţă de CS Atletic cu o etapă înaintea finalului de campionat.

Primul loc nu mai poate fi pierdut, având în vedere că Viitorul Zalău va juca în ultima etapă cu Viitorul II.

“A fost un meci disputat cu CS Atletic, iar prima repriză ne-a aparţinut. Dacă reuşeam să ne desprindem nu cred că mai aveam emoţii în partea secundă. Până la urmă am câştigat meritat şi acel penalty din care s-a marcat golul de 2 – 1 a fost fără dubii. Nu cred că arbitrajul a influenţat câştigătoarea. Scopul nostru este să creştem juniori şi să-i promovăm spre fotbalul mare. Vom merge şi la faza zonală să facem o figură cât mai frumoasă”, a spus Alexandru Pop, antrenorul de la CS Viitorul.


Juniori E:

Atletic Zalău – Barcău Nuşfalău 3 – 0

Viitorul Zalău II – Rapid Jibou 4 – 1

Atletic Zalău II – Viitorul Zalău 1 – 2

CSS Zalău – Silvania Cehu Silvaniei 1 – 5

Sportul Şimleu – Luceafărul Bălan 3 – 0 (la masa verde)

Clasament:

1. Viitorul Zalău 17 16 1 0 105 – 10 49
2. Atletic Zalău 17 15 1 1 93 – 16 46
3. Silvania Cehu Silv. 16 11 2 3 68 – 36 35
4. Barcău Nuşfalău 15 9 1 5 69- 45 28
5. Viitorul II Zalău 16 8 1 7 47 – 44 25
6. Atletic Zalău II 15 7 0 8 49 – 50 21
7. Rapid Jibou 16 3 1 11 30 – 74 10
8. CSS Zalău 16 3 1 12 22 – 78 10
9. Sportul Şimleu 16 3 2 11 23 – 66 11
10. Luceafărul Bălan 16 0 0 16 6 – 97 0

Penultima etapă se dispută sâmbătă, după programul:

Barcău Nuşfalău – Viitorul Zalău II

Sportul Şimleu – Rapid Jibou

Silvania Cehu Silv. – Atletic Zalău II

Luceafărul Bălan – CSS Zalău (nu se dispută)

Viitorul Zalău – Atletic Zalău 2 – 1 (în devans)

Ultima etapă se dispută în 26 mai, după programul:

Rapid Jibou – Barcău Nuşfalău

Viitorul Zalău II – Viitorul Zalău

Atletic Zalău – Silvania Cehu Silvaniei

CSS Zalău – Sportul Şimleu

Atletic Zalău II – Luceafărul Bălan (nu se dispută)


 

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in FOTBAL