Connect with us

Feminin

SPECIAL. O jucătoare de la Rapid Jibou, în curtea campioanei Olimpia Cluj! GALERIE FOTO


La doar 13 ani, Ana Maria Sălăgean a impresionat în Campionatul de juniori E, unde a fost singura reprezentantă a sexului frumos. Tânăra originară din comuna Gârbou este căpitanul echipei Rapid Jibou, dar din vară va ajunge la cea mai titrată echipă de fotbal feminin din România, după ce a fost remarcată chiar de preşedintele Alin Cioban


De când Răzvan Burleanu este preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, fotbalul feminin a cunoscut o mare dezvoltare în ţara noastră, pe toate planurile. S-a ajuns ca în Liga 1 să fie 10 echipe, liga secundă să fie formată din două serii a câte opt echipe, iar recent s-a format Liga 3 cu două serii, dar şi un campionat de junioare U 15.

Un mare aport la dezvoltarea fotbalului rezervat reprezentantelor sexului frumos îl are şi Alin Cioban, preşedintele de la Olimpia Cluj, cel care este originar chiar din oraşul Jibou.

În ultimul an şi judeţul nostru a început să mişte pe acest segment, iar anul trecut s-a format o selecţionată de la AJF Sălaj care s-a înscris în programul “Fotbal şi feminitate” şi a participat cu succes la turneul de la Suceava.

O veste importantă pentru fotbalul feminin din judeţul nostru a venit şi zilele trecute, când o jucătoare de la Rapid Jibou a ajuns tocmai în curtea celei mai titrate echipe din România, Olimpia Cluj. Este vorba de Ana Maria Sălăgean – care anul trecut a început fotbalul la juniorii E, fiind singura reprezentantă a sexului frumos în echipa antrenată de Vlad Paşcalău.

Deşi este din Gârbou, o comună aflată la 20 de km de Jibou, Ana Maria Sălăgean s-a prezentat la toate antrenamentele echipei şi a devenit o jucătoare de bază, deşi joacă într-o echipă de băieţi. Tânăra jucătoare de 13 ani a fost investită şi cu banderola de căpitan, iar antrenorii şi persoanele din conducerea echipei Rapid Jibou au doar cuvinte de laudă la adresa sa.

“Mă bucur pentru Ana. Este o fată ambiţioasă, serioasă şi talentată, iar un rol în descoperirea ei a avut şi domnul  antrenor Nicolae Daroţi. Dânsul a ţinut  legătura cu domnul Alin Cioban, căruia vreau să îi mulţumesc pentru că îşi îndreaptă atenţia şi spre noi. Sper ca pe viitor şi alţii copii de la Rapid Jibou să facă pasul spre o echipă mare. În prezent avem peste 100 de copiii care sunt legitimaţi la cele patru grupe. De curând, de la grupa lui Alex Turcu, un jucător  a fost transferat la juniorii de la CFR Cluj”, a declarat antrenorul Vlad Paşcalău.

 

Ana Maria Sălăgean: “La început mulţi râdeau de mine, până au văzut că joc mai bine decât mulţi alţi băieţi”

Cine consideră că fotbalul nu este pentru fete se înşală amarnic, deoarece “sportul rege” a luat amploare şi în rândul reprezentantelor sexului frumos. De acest sport a fost atrasă de mică şi Ana Maria Sălăgean, care nu a ezitat niciodată să intre la joc, cu toate că pe teren erau doar băieţi!

“Pentru mine fotbalul era precum o joacă, iar părinţii mei nu erau cu acest sport, dar un prieten de al tătălui meu m-a văzut cum joc şi într-o zi, mai în glumă mai în serios m-a recomandat  antrenorului Nicolae Daroţi, care m-a şi legitimat. A trebuie însă să vin la juniorii E de la Rapid Jibou, unde antrenor este Vlad Paşcalău, fiindcă trebuia să joc la o echipă unde jucătorii sunt mai mici decât mine cu 2 ani. La început mulţi râdeau de mine, până au văzut că joc mai bine decât mulţi alţi băieţi.  Sunt legitimată la Rapid Jibou de un an de zile, dar eu joc fotbal de mai mulţi ani. Eram nelipsită de pe terenul de joc când în comună se punea la cale câte un meci între copii din sat”, ne-a povestit Ana Maria Sălăgean.

Tânăra jucătoare din comuna Gârbou şi-a văzut visul împlinit când a aflat că va face pasul spre Olimpia Cluj, grupare ce domină fotbalul feminin de ani buni.  Ana Maria Sălăgean va continua şi cu şcoala, urmând ca din toamnă să înceapă clasa a VII-a în oraşul de pe Someş.

“Este un pas foarte mare pentru mine şi contează foarte mult că am ajuns la Olimpia Cluj. Deja m-am antrenat cu fetele de acolo şi m-am simţit foarte bine.   La început am avut emoţii, dar chiar dacă eram nouă, jucătoarele m-au primit bine, la fel şi antrenorii. Până la vară voi mai juca la Rapid Jibou, după care mă voi muta la Cluj-Napoca şi cu şcoala.  Vreau să mă axez pe fotbal şi mă gândesc la o carieră  însă voi pune accent şi pe şcoală şi voi învăţa la Cluj. Am ales să continui la o şcoală foarte bună. Când jucam eu fotbal de plăcere nu credeam că voi ajunge la cea mai bună echipă din România, însă îmi doream acest lucru. A contat că domnul Alin Cioban este din Jibou şi m-a dorit la Olimpia Cluj. Sper să nu-l dezamăgesc”, ne-a mai spus jucătoare în vârstă de 13 ani. Până în momentul de faţă, Ana Maria a jucat în defensivă, dar cu toate acestea a reuşit câteva goluri in campionatul de juniori E.

 

Alin Cioban – preşedinte la Olimpia Cluj:  “Ne-am convins că Ana Maria Sălăgean este o jucătoare   de care avem nevoie”

La doar un an de când s-a apucat de fotbal, Ana Maria Sălăgean a intrat în atenţia campioanei României – Olimpia Cluj, unde a fost propusă de antrenorul Nicolae Daroţi. Sălăjeanca a fost chemată în pregătiri la gruparea clujeană, iar după mai multe antrenamente, dar şi meciuri amicale, oficialii de la campioana României au optat pentru un transfer al jucătoarei de la Rapid Jibou.

Astfel, din vară, Ana Maria Sălăgean va ajunge la gruparea clujeană, dar până atunci va continua să joace pentru juniorii E de la Rapid Jibou.

Încântat de această mutare a fost şi sălăjeanul Alin Cioban, care este convins că Ana Maria Sălăgean este o jucătoare de viitor.

 “Jucătoarea mi-a fost recomandată de către Nicolae Daroţi, cu care am o relaţie deosebită şi pe care vreau să-l ajut să îşi dezvolte grupele de juniori. Mi-a sesizat că are o jucătoare de viitor, iar Ana Maria Sălăgean a venit împreună cu părinţii la Cluj şi a dat teste. Am văzut-o la câteva antrenamete şi la meciuri între grupele noastre de junioare, iar acum  o săptămână a jucat într-un meci amical între Olimpia Cluj şi Atletic Olimpic Gherla. După acel meci ne-am convins că este o jucătoare de care avem nevoie.Am agreeat cu părinţii ei ca după ce termină şcoala să facă pasul spre Olimpia Cluj. Pentru mine este o bucurie dublă, în primul rând pentru că este o jucătoare deosebită cu care ne creştem calitatea lotului, iar îl al doilea rând pentru că este o sălăjeancă, de la Rapid Jibou, club la care eu ţin foarte mult, având în vedere că  eu m-am născut la Jibou” , ne-a declarat  Alin Cioban, preşedintele de la Olimpia Cluj.

Să mai spunem că Ana Maria Sălăgean ar putea să-i calce pe urme unei alte sălăjence, este vorba de “portăriţa” Szoke-Nagy Krisztina.

Aceasta a jucat în trecut la Olimpia Cluj, cu care a devenit campioană, dar acum evoluează în Liga 1 din Ungaria, la Diósgyőri VTK.

2460 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Feminin