Connect with us

TENIS

Alesia Sferlea de la CSM Zalău, locul 2 la TOP 12


Eleva lui Victor Puie a reuşit o comportare foarte bun la turneul rezervat junioarelor 3, reuşind să îşi asigure medalia de argint, după ce a fost foarte aproape şi de cea de aur. Tenismena de la CSM Zalău a pierdut dramatic, în 5 seturi, meciul cu Bianca Mei-Roşu pentru primul loc


La finalul săptămânii trecute, la Mediaş a avut loc Top 12 la tenis de masă, o importantă competiţie rezervată categorie de vârstă juniori III. Timp de două zile, cei mai buni 12 băieţi şi cele mai bune 12 fete la categorie de vârstă menţionată mai sus s-au întrecut pentru locurile fruntaşe şi medalii.

La competiţia din judeţul Sibiu, au fost prezenţi sportivi de la CSM Mediaş, LPS Constanţa, LPS Bistriţa, ACS Dumbrăviţa, CSM Zalău, CSA Steaua Bucureşti, CS Politehnica Cluj-Napoca, CSM Buzău şi CSS Craiova. Sălajul a avut două reprezentate.

Este vorba despre Alesia Sferlea şi Demjen Eszter, ambele fiind elevele lui Victor Puie la CSM Zalău. Cele două ţin steagul sus şi reprezintă cu succes clubul zălăuan, dar şi judeţul Sălaj la competiţii naţionale sau internaţionale.

Ba mai multe, cele două sportive au participat recent şi în competiţii destinate categoriilor de vârstă mai mari, juniori II, respectiv juniori I, având rezultate neaşteptat de bune, iar aici amintim clasarea Alesiei Sferlea ajungând chiar pe tabloul principal al Campionatului Naţional la Juniori II.

Antrenorul Victor Puie a şi declarat că participarea la aceste competiţii rezervate categoriilor de vârstă mai mari, nu fac decât să fie benefice în acumularea experienţei sportivelor în vederea participării la Top 12 şi Campionatul Naţional de Juniori III.

Prin urmare, atât Alesia Sferlea, cât şi Demjen Eszter s-au deplasat la Mediaş pline de încredere că se pot întoarce acasă cu un rezultat bun, şi de ce nu, chiar şi cu medalii. Cu atât mai mult cu cât, anul trecut, la aceeaşi competiţie, Eszter a ocupat locul 4, în timp ce Alesia Sferlea a avut un parcurs perfect în luna noiembrie la Top 12 rezervat juniorilor IV.

La această importantă competiţie, sistemul de joc este fiecare cu fiecare. Sâmbătă dimineaţa, cele două  eleve ale lui Victor Puie au debutat deodată în competiţie, având în vedere că meciul direct a fost şi primul. În meciul direct, Alesia Sferlea a fost mai exactă şi doar setul doi a fost puţin mai echilibrat. În cele din urmă, Sferlea a trecut în trei seturi de Demjen Estzer, debutând cu dreptul la Top 12.

Din păcate pentru ea, Eszter nu a fost într-o formă foarte bună şi până la finalul competiţie a obţinut doar două victorii. În schimb, Alesia Sferlea ne-a uimit din nou. Având în vedere că are doar 10 ani, iar toate celelalte participante aveau 11 sau 12 ani împliniţi, eleva lui Victor Puie a făcut senzaţie la Mediaş şi a reuşit să obţină victorie după victorie.

După debutul perfect în faţa colegei Demjen Eszter, Sferlea s-a duelat cu Bianca Mei-Roşu, într-un meci ce avea să se dovedească a fi decisiv. Cele două sportive de la CSM Zalău, respectiv LPS Constanţa au oferit un meci frumos, ce s-a întins în 5 seturi, cea din urmă având câştig de cauză în setul decisiv, 16 – 14.

După acest eşec, au urmat nu mai puţin de şase victorii consecutive obţinute în faţa Cristinei Sîngeorzan (LPS Bistriţa), 3 – 0, Gabrielei Herciu (CSM Mediaş), 3 – 0), Hilla Beatrice (CSM Mediaş), 3 – 2), Alexandrei Ioniţă (CSS Slatina), 3 – 2, Ioanei Bătaşu (LPS Constanţa), 3 – 0 şi Farkas Ivette (ACS Dumbrăviţa), 3 – 0. Seria victorioasă a Alesiei Sferlea a fost oprită de Cristina Găman de la CSM Mediaş, în faţa căreia a pierdut scor 2 – 3. Cu toate acestea, eleva lui Victor Puie nu s-a lăsat demoralizat şi a închietat competiţia cu alte două victorii, 3 – 0 în faţa Oanei Stanuşilă de la ACS Dumbrăviţa şi 3 – 2 în faţa Andreei Craiu de la acelaşi club.

După ce s-a tras linie şi s-a calculat punctajul, Alesia Sferlea a acumulat 20 de puncte, cu unul singur mai puţin decât Bianca Mei-Roşu de la LPS Constanţa. Prin urmare, tenismena de la CSM Zalău  a ocupat locul 2 la final, un loc mai mult decât onorabil, mai ales ţinând cont de vârsta sportivei.

De remarcat este şi faptul că dintre cele 9 cluburi participante, doar trei au reuşit să obţină medalii. Este vorba despre CSA Steaua Bucureşti (locul 1, 2 şi 3 la Top 12 masculin), LPS Constanţa (locul 1 şi 3 la Top 12 feminin) şi de CSM Zalău, prin Alesia Sferlea, locul 2 la Top 12 feminin.

759 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in TENIS