Connect with us

Ştiri din Sălaj

Peste 34.400 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel naţional. Vezi aici câte sunt vacante în Sălaj


Judeţul nostru se află la “coadă” într-un clasament al judeţelor cu locurile de muncă disponibile. Peste 34.400 de locuri de muncă sunt vacante la nivel naţional, 5.674 fiind în Bucureşti, în timp ce în judeţul Sălaj sunt doar 112 astfel de locuri de muncă, potrivt Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM)


Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, la nivel naţional există peste 34.400 de locuri de muncă vacante. Cele mai multe, aproximativ 2.000 de locuri libere sunt pentru postul de lucrător comercial, agent de securitate şi muncitor necalificat pentru asamblarea pieselor şi în industria confecţiilor.

La nivel naţional, cele mai multe locuri de muncă vacante sunt în Bucureşti, 5.674, în timp ce în Prahova sunt vacante 2.281 de locuri de muncă. La celălalt capăt al clasamentului se află judeţele Sălaj, Bacău, Mehedinţi şi Giurgiu, în ultimul judeţ fiind disponibile doar 23 de locuri de muncă.

Dintre cele 34.426 de locuri de muncă disponibile la nivel naţional, 5.674 sunt în Bucureşti, în Prahova sunt vacante 2.281 de locuri de muncă, în Dolj – 2.177, în Arad – 1.942, în Sibiu – 1.607, în Timiş – 1.333, în Cluj – 1.190, în Iaşi – 1.158, în Gorj – 976, în Dâmboviţa – 910, în Satu Mare – 857, în Ilfov – 849, în Neamţ – 818, în Buzău – 768, în Olt – 746, în Argeş – 739, în Vâlcea – 733, în Harghita – 721, în Hunedoara – 673, în Brăila – 657, în Alba – 623, în Vaslui – 601, în Bistriţa-Năsăud – 544, în Constanţa – 539, în Teleorman – 528, în Mureş – 526, în Galaţi – 494, în Braşov – 491, în Maramureş – 451, în Bihor – 446, în Vrancea – 395, în Caraş-Severin – 362, în Suceava – 310, în Călăraşi – 281, în Tulcea – 276, în Ialomiţa – 245, în Botoşani – 142, în Covasna – 133, în Sălaj – 112, în Bacău – 49, în Mehedinţi – 46, iar în Giurgiu – 23, scrie news.ro

Nu mai puţin de 1.969 de posturi de lucrător comercial sunt disponibile la nivel naţional, în timp ce postul de manipulant mărfuri ocupă locul secund într-un astfel de clasament cu 1.668 de locuri vacante. Podiumul locurilor de muncă vacante la nivel naţional este completat de postul muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (1.650).

Agent de securitate (1.455), muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli, zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet (1.048), montator subansamble (969), confecţioner-asamblor articole din textile (903), şofer autocamion/maşină de mare tonaj (774), muncitor necalificat la ambalarea produselor solide şi semisolide (738) sunt alte posturi vacante la nivel naţional.

782 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj