Connect with us

FOTBAL

Rapid Jibou a surclasat Benfica Ileanda și a devenit noul lider din Liga a IV-a!


Gruparea de pe Someş a bifat două victorii facile în etapele de săptămâna trecută şi a fost ajutată şi de înfrângerile Mirşidului, care i-au permis să urce pe primul loc. Cu şapte etape înaintea finalului de campionat, formaţia antrenată de Ciprian Roja are un punct avans faţă de Unirea Mirşid şi cu două mai mult decât Dumbrava, fiind favorită la câştigarea campionatului


În doar câteva zile, lupta la titlu în Liga a IV-a s-a relansat, după ce Unirea Mirşid a pierdut două meciuri. De aceste înfrângeri ale echipei din Mirşid a profitat din plin Rapid Jibou, care săptămâna trecută a reuşit două victorii facile.

Mai întâi a trecut cu 4 – 1 de AS Chieşd, iar sâmbătă a făcut spectacol în partida cu Benfica Ileanda, pe care a câştigat-o cu 10 – 0.

Încă din debutul jocului, gazdele au luat cu asalt poarta adversă şi primul gol a fost marcat rapid, în minutul 7 de către Mihai Brînduşe – revenit acasă din Anglia.

Din acel moment a început spectacolul, iar formaţia antrenată de Ciprian Roja a făcut o repriză perfectă pe care a încheiată în avantaj de opt goluri!

Partea secundă nu a mai avut acelaşi ritm, în condiţiile în care la Rapid Jibou s-au făcut mai multe schimbări, dar cu toate acestea, gazdele au mai înscris de două ori.

La finalul etapei, jibouanii s-au putut bucura şi mai mult, având în vedere că au devenit lideri şi au acum un punct mai mult decât Unirea Mirşid.

“Am făcut cea mai bună repriză de când sunt eu la această echipă. Ne mulţumeşte această victorie, dar mai ales că am ajuns pe primul loc şi acum depindem doar de noi. Mai sunt destule etape de jucat şi eu cred că se vor mai pierde puncte. Sper ca noi să fim cei mai constanţi şi să câştigăm campionatul înainte de ultima etapă când vom juca la Gâlgău. Din păcate încep să apară probleme de lot şi nu vom mai putea conta în acest retur pe trei jucători importanţi”, a spus antrenorul Ciprian Roja.     

Mai multe pe acest subiect în ediția ziarului Sportul Sălăjean de miercuri, 25 aprilie.

 


Rapid Jibou – Benfica Ileanda 10 – 0 (8 – 0)

Au marcat: Mihai Brînduşe (‘7), Andrei Teglaş (‘13, 38, 57 şi 58), Rareş Pintea (‘19), Raul Brînduşe (‘23, 41 şi 45) şi Alex Turcu (‘44)

Rapid: Adrian Noţigan – Tudor Hozan (‘52 Cătălin Coste), Cristian Ţurcaş, Vlad Lazăr (‘52 Marius Muntean), Rareş Pintea, Vlad Buda, Alex Turcu (cpt.), Doru Noje, Mihai Brînduşe, Raul Brînduşe şi Andrei Teglaş. Rezerve: Ionuţ Chechedi – Gabriel Blidar, Puiu Unguraş și Florin Moldovan. Antrenor: Ciprian Roja

Benfica: Victor Pop – Alexandru Demian, Daniel Costin, Marius Chira (cpt.), Cosmin Bene, Andrei Ciurar, Darius Cobliş, Alexandru Brînduşan, Ionuţ Lucaciu, Bogdan Pop şi Ionuţ Duma. Rezerve: Vlăduţ Maxim – Adrian Onica, Robert Vacarciuc, Adrian Pop, Paul Gorun, Sergiu Mureşan şi Sergiu Chira. Antrenor: Horaţiu Vida

Au arbitrat: la centru: Ionuţ Păuşan (Zalău), asistenţi: Ştefan Bîrjac (Păuşa) şi Antonio Hădade (Zalău)

Observator AJF: Simion Corb (Păuşa)

Jucătorul meciului: Andrei Teglaş


 

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in FOTBAL