Connect with us

Pescuit și Vânătoare

Patru jibouani au fost prinşi la pescuit pe lacul Vîrşolţ, deşi este perioada de prohibiţie! GALERIE FOTO şi VIDEO


Cei patru “pescari” au fost identificaţi de către cei doi paznici ai lacului şi ulterior, la faţa locului a ajuns şi un echipaj al Jandarmeriei Sălaj, iar cantitatea capturată de jibouani, a fost eliberat înapoi în lac, în condiţii optime


Este perioada de prohibiţie, ceea ce înseamnă că pescuitul este strict interzis.

Cu toate acestea, pentru unii, regulile sunt făcute pentru a fi încălcate şi asta au demonstrat-o patru tineri din Jibou. Astfel, aceştia au plecat la pescuit pe lacul Vîrşolţ, în speranţa capturării unor specii frumoase de peşte, în condiţiile în care, repet, este perioada de prohibiţie.

La un moment dat, cei patru aventuriei au fost depistţi de către cei doi paznici ai lacului, Nagy Levente şi Nicu Iacob şi chiar dacă “falşi pescari” au încercat să scape, până la urmă au fost prinşi şi la faţa locului şi cu ajutorul unui echipaj al Jandarmeriei Sălaj.

Asupra lor s-a găsit o cantitate numeroasă de caras, care ulterior a fost eliberat în condiţii optime, înapoi în baraj.

“Mulţumim pentru sprijinul şi ajutorul necondiţionat acodrat de prietenii noştri, jandarmii sălăjeni. Dacă aceşti falşi pescari cred că Vîrşolţul este raiul lor sau sat fără câini, se înşeală amarnic. AJVPS Sălaj – Clubul Pescarilor atenţionează pe toţi aşa zişi pescari de prohibiţie că în Sălaj şi pe apele administrate de Clubul Pescarilor sunt controale şi verificări zilnice”, a fost mesajul Veronicăi Ispas – vicepreşedinte AJVPS Sălaj, pe o pagină a unei reţele de socializare.

P.M. de 27 de ani şi N.R. de 32 ani, au fost sancţionaţi contravenţional pentru pescuit în perioada de prohibiţie şi în zonele de protecţie, faptă prevăzută de Art. 59, lit. „f” din O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, iar K.G. de 27 ani şi  N.A. de 21 ani au fost sancţionaţi în baza aceluiaşi act normativ pentru pescuit în perioada de prohibiţie.

Întreaga cantitate de peşte capturată, din specia „caras”, a fost redată habitatului piscicol. Cuantumul amenzilor aplicate este de 3200 lei.

Sursa foto şi video: Veronica Ispas

4876 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Pescuit și Vânătoare